O prostie infinita

Limita prostiei este dincolo de stratosfera. Ba, as putea adauga, se duce vesela catre alte galaxii, cu o viteza care l-ar pune pe ganduri si pe Einstein, caci ar relativiza, daca ar fi studiata pe bune, chiar si teoria relativitatii. Eu sunt dovada vie si absoluta in acest sens. Pe scurt, sunt fan al argilei pe ten de multi ani, am tot scris despre acest lucru pe blog. La fel, folosesc des MakeupAlley, ca sa ma documentez privind cutare produs cosmetic, daca are un numar de cateva zeci de review-uri minim si medie de peste 4, inainte de a cumpara.

GlamGlowDar hey, pana si Mirandele pot sa isi piarda mintile si nu dupa vreun Fat-Frumos. Pe scurt, toata luna decembrie am citit despre fabulosul pachet GlamGlow de sarbatori de la Sephora: la 200 si nu mai tin minte cati lei, primeai intr-un ambalaj dragut trei masti de fata pe baza de namol, mandria si visul artistilor, actorilor si bloggerilor de pe mapamond: masca GlamGlow Youthmud, masca GlamGlow Thirstymud si masca GlamGlow Supermud Clearing Treatment – ultimele doua, in recipiente mai mici. Va puteti delecta cu promisiunile brandului aici.

Bun, am mers special la mall, am cumparat pachetul, caci muream de nerabdare. Si am inceput sa le folosesc: Youthmud este la fel de banala ca orice argila de 10 lei, dar la un pret de 15 ori (da, de 15 ori, ati citit bine!) mai mare. Ca sa fie balul bal, am vazut ulterior si un review al Paulei Begoun, care spune negru pe alb ca masca minune face de fapt rau tenului. Am zis sa dau o sansa lui Supermud. Well, banala, dar macar e doar banala. In fine, am zis sa voi da lovitura cu Thirstymud, caci promite hidratare. M-a hidratat cu o alergie de toata frumusetea, de am luat Claritine caci simteam ca mor de mancarime-usturime sau pe acolo.

Dupa ce am trecut prin toata epopeea, am intrat pe MakeupAlley si, surpriza: review-urile sunt, in foarte multe cazuri, negative. Altfel spus, nu sunt nici macar de aceasta data originala. Insa trebuie sa recunosc ca am aruncat banii cu stil. Cum spune bunica, la pomul laudat…

Anunțuri

Caraghiozlacuri

image

Mie mi se pare ca atunci cand cumperi din strainatate si inghesui in geamantan gel de dus sau sampon este echivalent cu a cara detergent transfrontalier. Stiu ca exista motivatii care tin de calitate si/sau pret, dar tot asa mi se pare.
Cum insa e bine sa faci ce zice popa, nu ce face acesta, trebuie sa marturisesc ca am si eu placerea mea vinovata: gelul de dus Le Petit Marseillais. Nu am rezistat nici la ultima calatorie in Franta sa nu inghesui in bagaje unul din Monoprix. Si am fost chiar foarte fericita… pana azi. Ca niciodata (zic asta pentru ca sunt clienta mai degraba de piata si Mega Image decat de hypermarketuri), am ajuns in Carrefour. Carrefour unde exista bartai raftul de Le Petit Marseillais, inclusiv cu aroma plimbata de mine cu Air France. Caraghios.

Plafar aiuritor

Tocmai ce am intrat in Plafarul de la Piata Dorobanti. Nu am apucat sa fac doi pasi, ca a sarit pe mine vanzatoarea, ca ce doresc. Raspunsul meu a fost clar si determinat: sa imi spuna unde sunt rafturile cu gem dietetic si cele cu ape florale.
Raftul cu gem era jos. Cel cu ape florale nu este insa deloc. Plafar – Piata Dorobanti „nu tine” ape florale. Ce fel de plafar o fi asta?!
M-am intors pe calcaie si am iesit fara sa cumpar nimic.

Cu orice pret, frumoasa. Sau rea. Sau enervanta. Sau nimic

Nu imi plac extremele.

Nu imi plac domnisoarele asa-zise de Dorobanti, de gasit standard intr-o cafenea, in mod obligatoriu slabe snur si cu parul lung si lins, care vorbesc din varful buzelor arogant tuguiate si nefiresc arcuite. Nu imi plac insa nici intelectualele dezlanate, care ascund frustrari adanci intr-o revolutionara delasare a propriei persoane fizice (stiti genul, cred: care au parul nespalat, necoafat, inspicat, haine lalai, machiaj lipsa si peroreaza despre teorii de multe ori superficial intelese sau macar cunoscute – de ele insele si care privesc cu dispret pe fetele mai aranjate, mai machiate etc.).

Nu cred ca trebuie sa alergi in mod nesanatos si halucinant dupa beauty. O rutina minima de ingrijire ia, deja, dupa cum spuneam mai demult, multe, multe ore din viata noastra, cu efecte ce trebuie apoi intretinute similar. Insa nici sa traim si la 35 de ani ca la 18 pe plaja in Vama, nu mi se pare o optiune – cel putin nu daca ai de gand sa o proclami sus si tare ca aceasta este OPTIUNEA, iar cei care nu adera, nu ar fi nici intelectuali, nici interesanti, nici nimic.

Secretul este, pentru mine, in echilibru. Iar echilibrul este fragil, fragil… si greu de atins. Iar apoi se poate dovedi efemer, exceptand situatia in care avem ambitia sa muncim pentru a-l pastra.

De ce nu as da bani chiar pe orice?

Intrebarea din titlul articolului poate sa para si redundanta, si hilara. Raspunsul este simplu, banuiesc: pentru ca nu merita. Reflectam la cat de scumpe sunt serviciile cosmetice uneori fara sens cand am gasit, intamplator, o relatare pe net despre patania acelei mulatre arse la Silhouette cu un laser folosit necorespunzator.

Va spuneam in urma cu ceva timp ca am cateva ponturi cu saloane, tehnici si produse care nu merita banii. Si asa este. De exemplu, sa spunem X, este un salon frumos si all inclusive. Dar daca este sa o cred pe una din manichiuristele pe care le frecventez, acolo ati putea avea sanse sa fiti tratate de junioare in formare. Si daca e cumva adevarat acest lucru, apoi inteleg usor de ce pot sa apara si rateuri – si rateuri care costa mult.

In domeniul de beauty, cea mai mare problema este, probabil, migratia personalului si de aici decurg foarte multe greseli de tratamente, de abordare si de relationare. Iar managerii saloanelor de beauty se confrunta cu mari costuri de chirie pentru spatiul unde lucreaza, cu costuri ridicate pentru produsele care se vand, desi nu sunt poate cele mai performante. Si asa ajungem la costuri foarte, foarte ridicate ale procedurilor, fara ca rezultatele sa fie neaparat exceptionale.

Sa explic:

Varianta A: tratament cosmetic de tip spa. Inseamna o locatie de lux, deci chirie mare. Inseamna decor high end, deci costuri mari cu mobila etc. Inseamna mai mult decat curatenie, deci costuri cu prosoapele, cu detergentii etc. Inseamna reconfortarea clientei, deci investitie in halatele cosmeticienelor, in linia muzicala etc. Inseamna produse de care se spune ca ar fi wow si care sunt, fara exceptie, scumpe. Iar pretul final al tratamentului cosmetic ajunge sa se invarta lejer la 300-450 lei.

Varianta B: tratament cosmetic si atat, intr-un salon curat si atat. Nu tu muzica mai stiu eu de care, nu tu produse scumpe, nu tu decor. Totusi, atentie la nevoia clientei, ceva produse naturale, ceva masti farmaceutic preparate etc. Pret per tratament: 100-200 lei.

Varianta C: ca la B, inclusiv la costuri, dar cu produse cosmetice „profesionale” insa mai degraba de liga inferioara si in salon mai degraba uzat, daca nu chiar murdarut.

Ce alegeti?

Sa fiu sincera, eu, din experienta, stiu ca rezultatele pe termen lung, la nivel de piele, sunt cam la fel la variantele A si B, iar varianta C as evita-o cu orice pret (desi, in mod ciudat, acestea sunt saloanele aglomerate, chiar daca NU sunt de fapt in mod real ieftine). Eu, din toate motivele prezentate mai sus, as alege B. Insa cu varianta A ai sanse sa iti satisfaci ego-ul si fumurile de fita mai bine sau, pur si simplu, sa te rasfeti. Depinde de la caz la caz.

„Cadourile” iernii

De cand a venit zapada cat casa peste noi, nu am mai mers pe jos, am luat ori tramvaiul, ori taxiul. Nu am mai mers nici la sala. Nu am mai ajuns nici pe la masaj. Si cand ajung acasa, ma simt atat de obosita, incat numai de cremuit pe tot corpul nu imi arde. Rezultatele sunt oribile: am pielea deshidratata (mai putin la fata) si am 2 kilograme in plus, chiar daca am mancat destul de corect (adica Montignac, exceptand cate un desert).

Imi vreau viata superficiala inapoi, cu sala, cu masaj, cu plimbari lungi si cu bantuit prin magazine! Si vreau primavara!!!!