Ziua „no brands”

De cand fac parte din randul corporatistelor fata mea a suferit si sufera foarte tare din pricina marcilor care au ajuns pe ea… Asta pentru ca pentru o tipa care nu folosea aproape deloc cosmetice sarcina de a le alege pe cele potrivite nevoilor ei nu e deloc usoara. Nu atunci cand te expui la numeroasele mesaje publicitare care spun ca „produsul x face minuni” si te lasi sfatuita de vreo domnisoara consilier dintr-un magazin de beauty de vreo 19-20 de ani.

Asa ca astazi, pentru ca sunt foarte suparata de efectele pe care le-au avut asupra fetei mele ma declar impotriva marcilor si a tratamentelor cosmetice. Astazi imi voi aminti de zilele in care ma ingrijeam intr-un mod sanatos… bio cum ar spune Miranda. Voi face baie de abur, un peeling natural din malai cu galbenus si ma voi hidrata cu o masca din ce fructe gasesc prin casa (cred ca prefer o piersica astazi… miroase apetisant).  

Va invit si pe voi sa faceti la fel…

Back to my old friend

M-am hotarat, fie ce o fi, sa testez laserul pentru vergeturi. Inca ma gandesc daca sa merg la Dermastyle sau sa vad si oferta de la Care Zone. Problema este ca nu sunt sigura ca aceasta este greutatea mea finala si se pare ca este destul de important, caci ar putea reaparea in caz de diferente de kilograme majore in viitor. Pana una alta, m-am intors la Galenic, pe care il folosesc alternativ cu Strivectin. Nu se vad rezultate spectaculoase, dar macar cred ca tin problema sub control, momentan. Vergeturile mari sunt oribile si am auzit si voci ca nu ar fi tratabile… sper ca nu este chiar asa.

As da zile ca sa fiu ca inainte

Uf. Miranda a sters-o la o sedinta corporatista la headquarters si m-a sunat de pe aeroport in dileme existentiale, ca nu stia din magazin daca sa ia fusta S sau M, ca e intre masuri. Imi venea sa ii zic vreo doua, ca o veche prietena ce sunt. De masuri ma intreaba ea pe mine, biata mamica inconjurata de biberoane, scutece, creme pentru bebe si altele la fel de sexy. Unde sunt, Doamne, cumparaturile mele de fiecare doua zile, ba un ruj, ba un kohl, ba o rochita? Si barbate-meu zice ca am viata usoara daca stau acasa – dar el iese la birou, bea cafea, nu alapteaza si se crede cel mai tare tatic din lume. Nimic nu se compara cu a avea copil. Dar este greu sa redevii femeie sexy si fasneata.

Saloanele de beauty

Fiecare dintre noi frecventeaza, din x motive, anumite saloane de infrumusetare. De acolo avem siguranta ca vom iesi mai frumoase, mai atragatoare. Date fiind experientele mele, cred cu tarie ca asa si este.

Eu frecventez doua saloane. Unul din ele are clientela selecta, programarile se fac intotdeauna din timp, serviciile sunt complete iar profesionistii din salon sunt adevarate branduri. Celalalt salon are clienti putini, servicii bune dar consumatoare de timp, angajate alaturi de care e o placere sa iti bei cafeaua de dimineata. In primul salon vad tot felul de careere women care isi fac parul inainte de vreo sedinta importanta. In al doilea salon aflu tot felul de povesti de dragoste ratate. In primul am inteles care e pigmentul natural al parului meu si nuantele in care este recomandat sa il vopsesc. In al doilea am aflat tips-uri despre cum se intretin unghiile false de culoare rosie.  Astea sunt lucrurile pe care as vrea sa le citesc intr-o revista de beauty sau sa le vizualizez intr-o emisine dedicata frumusetii. Oare ma insel cand spun ca pana acum asa ceva nu exista?

Uf, vergeturile ma omoara

Fiica-mea are deja sase luni. Eu, am 20 de kg in minus. Prietena mea care tine regim din noiembrie si nu a nascut are tot 20 in minus. Una peste alta, amandoua suntem fericite ca ne iese pasienta. Ieri am fost la mall dupa haine, dar am realizat ca nu mai stim nimic despre masuri. Mie mi s-au lungit picioarele, adica labele, ei i-au ramas mari sanii, dar are talia mica.

La mine, problema sunt vergeturile. Am o burta mica si flasca de baba uitata la tarmul marii. Nici mama cremelor nu mai poate face nimic. Cred ca voi incerca o operatie. Insa mi-e frica si nu stiu incotro s-o iau. Miranda zice sa nu ma pripesc. Insa visez si noaptea afurisitele astea de vergeturi.

Am celulita… tragedie!

Da, am celulita. Nu sunt grasa, dar nici slaba. Sunt gagica bine, asa zice jumatatea mea, dar, ca orice jumatate, este subiectiv. Am celulita pe la spate, pe la genunchi si, mai nou, pe la maini. Este dizgratioasa. Mi-am luat creme, am facut masaj. Rezultatele sunt atat de lente ca am impresia ca este ca iluminarea intr-o secta: dau banii, muncesc de crap si guru tot imi spune ca mai am eforturi de facut.

Acum am facut deja si 10 sedinte de Cellu. Se vad efectele, dar doare ca naiba si ma simt ca un morcov intr-un prezervativ cand imbrac aiureala aia de costum. Ce ma enerveaza este ca va trebui sa continuu a la longue, caci nu e o data si gata, am scapat.

Prietenele mele vorbesc despre regimuri si exercitii fizice luate din reviste. Eu nu am vazut sa aiba vreun succes. Dar si in revistele alea scrie chiar oricine, asa ca ce sa ne mai miram? Astept sa proclamam manifestul pentru celulita, caci, la naiba, chiar este naturala si feminina (chiar daca si barbatii au – sic!).