De prin saloane

Sunt adepta 100% a urmarii cosmeticienei favorite pe la locurile ei de munca. De n ori, in saloane cu pretentii, am gasit personal mediu, pentru ca acela a fost disponibil in momentul angajarilor. Iar personalul de top, de multe ori se mai si plimba, pentru ca nu ii convin programul, salariul si multe altele. De atatia ani, schimb saloane, cosmeticiene, hair stylisti… ca m-am si saturat.

De multe ori, am dat, in saloane de Cellu, cu pretentii, peste baieti care facusera inainte masaj la Obor (si care au facut apoi, de la caz la caz, bine sau nu, Cellu).

La fel cu cosmeticienele: pe cuvant, la epilat, conteaza numai tehnica, „mana”. In rest… durere, pudra talc, muzica Buddha Bar in surdina si eu amarata pe patul cosmetic. Cea mai durabila coafura mi-o face, in continuare, doamna Lenus de la Igiena. Nu imi vopsesc insa parul la dumneai si nici nu il tund :D.

Saloanele de beauty

Fiecare dintre noi frecventeaza, din x motive, anumite saloane de infrumusetare. De acolo avem siguranta ca vom iesi mai frumoase, mai atragatoare. Date fiind experientele mele, cred cu tarie ca asa si este.

Eu frecventez doua saloane. Unul din ele are clientela selecta, programarile se fac intotdeauna din timp, serviciile sunt complete iar profesionistii din salon sunt adevarate branduri. Celalalt salon are clienti putini, servicii bune dar consumatoare de timp, angajate alaturi de care e o placere sa iti bei cafeaua de dimineata. In primul salon vad tot felul de careere women care isi fac parul inainte de vreo sedinta importanta. In al doilea salon aflu tot felul de povesti de dragoste ratate. In primul am inteles care e pigmentul natural al parului meu si nuantele in care este recomandat sa il vopsesc. In al doilea am aflat tips-uri despre cum se intretin unghiile false de culoare rosie.  Astea sunt lucrurile pe care as vrea sa le citesc intr-o revista de beauty sau sa le vizualizez intr-o emisine dedicata frumusetii. Oare ma insel cand spun ca pana acum asa ceva nu exista?

Frumusetea castiga prea mult teren?

Turistii de azi viziteaza muzeele nu pentu a intelege idealul frumuseţii, ci doar pentru a “consuma arta”. Este si cazul multor femei care isi doresc sa arate bine doar datorita mediului in care traiesc, generic vorbind, sau in care lucreaza, in mod specific. Motivatia de a arata bine e data de societate, nu de o nevoie proprie. Rezultatul ne face sa ne simtim bine dar nu ne dorim sa fim frumoase decat stimulate de ceea ce ne inconjoara.

Nu spun ca ar fi ceva rau in modul asta de a percepe lucrurile. Poate e chiar firesc. Mi se pare trist insa ca apar discrepante intre oamenii interesati de felul in care arata, si ii mai ajuta eventual si natura, si persoanele cu un aspect mai putin appeling. Un studiu publicat in Journal of Economic Psychology afirma ca in SUA oamenii frumosi castiga cu aproximativ 12% mai mult decat oamenii urati. E corect sau nu ca frumusetea sa fie un asset care ne ridica sau ne coboara statutul la locul de munca, la fel ca pragmatismul, de ex.? Pe sub genele mele atent rimelate, lumea asta incepe sa semene din ce in ce mai mult cu un catwalk. In momentele de acest gen, ma bucur foarte mult ca am o sora ca Miranda, care sa imi aminteasca de programarea de la coafor.