Seruri pentru un ten luminos

imageAm folosit ani de zile, pe post de ser de fata, faimosul Estee Lauder Advanced Night Repair, care m-a ajutat foarte mult sa am un ten luminos si hidratat. Intre timp, insa, am descoperit ca ma simt mult mai bine si cu alte seruri, folosite de multe ori singure in loc de crema (nu uitati ca eu am ten gras!), urmate, ziua, numai de protectia solara (crema cu SPF mare nuantatoare sau BB cream, de asemenea cu SPF ridicat).

Care sunt serurile pe care le alternez in prezent si pe care le recomand in orice moment? Ei bine, sunt chiar cele din fotografie.

Primul si cel mai folosit este, de departe, Biotherm Blue Therapy Serum in Oil. Mi se pare ca isi respecta 100% promisiunile: dupa noapte, pielea este vizibil odihnita, luminoasa si catifelata. Sunt la a cincea sau a sasea sticluta si nu cred ca voi renunta prea curand la acest ser. Mi se pare, sa fiu sincera, mult mai bun decat mai vechiul preferat Estee Lauder.

Al doilea ser folosit intensiv in ultimele luni a fost tot un Biotherm, Skin Best, pe care l-am utilizat mai ales ziua. Hidrateaza si ilumineaza foarte bine, dar este usor prea onctuos (nu gras) si nu cred ca il voi folosi si la vara.

In categoria surprizelor placute se inscriu Apivita Natural Serum Hidratation si Hera Medical Ser facial pentru ten gras. Daca primul este un hidratant exceptional, care se consuma insa foarte repede, al doilea este mai degraba un ulei reparator, de folosit mai ales seara. Ambele lasa tenul extrem de catifelat, insa Hera se absoarbe greu, ca orice ulei.

In fine, serurile de ten si de ochi de la Plush Biocosmetics nu doar ca miros senzational a vanilie, dar chiar au efecte vizibile: Zen Eyes mi-a redus cearcanele datorita, probabil, vitaminei C si cafeinei din compozitie, iar OxyChai imi vindeca rapid orice eruptie acneica (probabil datorita mixului de ceaiuri din formula). Ce este interesant la OxyChai, este ca daca il aplic pe o zona unde de abia se formeaza ceva puncte negre / albe sau chiar bazdaganii specifice acelei perioade nesuferite a lunii, simt brusc cum, pentru cateva secunde, zona pulseaza, ca si cum cosurilor nu le-ar face placere ca vine sa ii deranjeze serul.

Le recomand? Da.

Ce urmeaza sa folosesc mai departe? Voi continua, sigur, cu o alternanta intre Biotherm Blue Therapy Serum in Oil si cu  Dr. Nobis Revita Cinara, despre care am povestit aici.

Anunțuri

Bun venit la mine in baie!

image

Un instantaneu de seara, ca dupa dus: borcanelul de miere (fotografia este autentica, asa ca sticla arata ca una folosita, nefiind special pregatita pentru poze) si serul OxyChai de la Plush Biocosmetics (http://www.plush-biocosmetics.ro), cu ceai alb, rosu si verde. Tenul e mai curat, mai trebuie numai crema de ochi si gata, e timpul pentru somn. Vise placute!