Nu cred in coincidente

V-am laudat mai demult http://www.aoro.ro. Nu stiu insa acum ce sa mai zic… Dupa 2 luni, nici unul din cele 2 parfumuri luate de la ei (Boss si Ferragamo) nu mai miroase deloc. Adica, am o apa in sticla, acum… Si, culmea, o prietena imi spune ca a patit la fel cu un parfum Lolita Lempicka din Douglas.

Una peste alta, 3 cazuri de acest gen ma fac sa iau in serios zvonurile despre fake-urile din rafturile magazinelor cu staif. Nu vreau sa fac afirmatii gratuite, dar nu mi se pare normal sa dai o jumatate de salariu minim pe un parfum care apoi nu mai miroase a nimic… si prinde orbul, scoate-i ochii, la 2 luni de la achizitie!

De aceea, ieri am fost la Madison, caci m-am gandit ca esentele de creator nu sunt inca falsificate, de vreme ce nu se produc industrial. In fine, am mirosit niste minuni de parfumuri (sunt mai scumpe, dar unele sunt cu adevarat un vis – si, apropo, dureaza ceva de speriat!). Am sfarsit cu un Anick Goutal Le Chevrefeuille, 50 ml, 325 lei – sublim. Ah, si inca ceva, dupa ce am testat in Madison… Stiti cat de bine miroase Byredo Bal d’Afrique?… Wow!

PS Nu tot ce e in Madison e grozav. Si, repet, este prea scump. Depinde insa la ce te raportezi – Parisienne de la YSL este in Douglas la 400 lei, deci si acolo au luat-o preturile spre luna. Mai gasiti parfumuri foarte faine de creator in Beautik, dar sunt mai degraba clasice…

PPS In mod absolut democratic, ieri am luat si un Nature – Yves Rocher, 14o lei, care pe pielea mea da intr-un fel foarte senzual si durabil 😉

Reclame