No more Sephora Marinopoulos. Nici Privilege.

Intru, zilele trecute, la Privilege in Mario Plaza pe Dorobanti si cer un rimel YSL Effet Faux Cils, negru. Intr-o scarba suprema, vanzatoarea imi arunca: „Nu avem nici un rimel negru”. Hm… acum doua luni nu aveau nici un fond de ten deschis la culoare.

Asa ca, de vreme ce nu cred in coincidente, am decis sa nu le mai trec pragul.

Voioasa, ma indrept spre Sephora Balcescu, langa Galeriile Orizont. Fetele de acolo s-au blagoslovit de amarata aici prezenta sa ii dea un demachiant pentru a-si curata buzele pe care testa glossuri abia cand s-au convins ca va cumpara minim 3 rujuri. Altfel, tu, clienta, nu existi… In fine, am zis ca oi fi eu carcotasa.

Numai ca, la casa, alta surpriza! Cardul meu nu exista, contul meu de client Sephora nu exista etc. O fi o greseala… imi face domnisoara de la casa un alt card, multumesc frumos, plec. Cu numai un tester de parfum, dupa ce cumparasem 4 rujuri, si acel tester cerut expres de mine!!!

Doua saptamani mai tarziu, ma duc sa caut acelasi buclucas YSL Effet Faux Cils, negru, in Sephora Mall Vitan. Nici aici nu il au, de data asta in nici o culoare, iar in standerul de make up YSL nu exista absolut nimic – adica, nimic, era gol, nu tu rujuri, nu tu farduri, nimic!!!

Iau, in final, resemnata, un Dior si ma duc sa platesc.  Uitasem cardul refacut in urma cu doua saptamani, asa ca fata de la casa imi spune sa ii dau numele/numarul de telefon sa ma caute in baza de date – si, fireste, nu ma gaseste!!! Adica, la nici doua saptamani de la reinscrierea in baza lor de carduri, tot nu apar! In concluzie, politicoasa, vanzatoarea imi da numarul de telefon de la call-center Sephora, de parca eu trebuie sa stau dupa ei!

Sa rezum:

1. Sephora Marinopoulos este un loc infect, care nu are nimic din veritabila Sephora – produsele sunt vechi si fierb in raft, mostrele lipsesc, stocurile nu exista, cardurile de client sunt fantomatice, preturile sunt, in foarte multe cazuri, mai mari ca la Paris.

2. Concurenta Privilege este deja in moarte clinica, acolo nu exista niciodata nimic in stoc.

… Mi-e frica sa trec din nou prin Douglas si Ina, cine stie ce nenorocire gasesc si acolo!

Este foarte simplu sa pierzi un client, pentru intotdeauna – mai ales in acest domeniu. Si stiti de ce?

Pentru ca noi, clientele, avem foarte multe alte optiuni: comandam online de afara, de la Strawberry pana la Sephora Franta; cumparam din duty free in calatorii; ne organizam si cumparam din calatorii si pentru prietenele noastre – si, cu toate aceste ocazii, vom avea si testerele pe care amicii din parfumeriile de centru din Romania le refuza clientelor.

Anunțuri

81 de păreri la “No more Sephora Marinopoulos. Nici Privilege.

  1. Eu am invatat de ceva timp deja: in magazinele de la noi mergi sa testezi – culori, texturi samd. De cumparat, in mod sigur e mai rentabil online. De la customer service pana la pret si calitatea produselor. Am cumparat recent 3 mascara Lancome de pe allcosmeticswholesale.com (un fel de outlet al cosmeticelor) pe care am dat 36 de dolari…da, in total. 12 dolari bucata. La noi e 150 de lei unul singur. Si cred ca as putea sa fac o luuuuunga lista de produse care la noi sunt cel putin duble ca pret. Deh, daca ei nu ne vor ca si cliente, nici noi nu ii vrem 🙂

  2. Ma alaturi si eu „corului” nemultumitelor de Sephora. Am fost tratata execrabil, doar pentru ca eram imbracata in blugi si adidasi…. , nu imi imaginam ca trebuie sa apar in etola de vizon si escarpeni ca sa corespund exigentelor vanzatoarelor de acolo si sa ma creada pe cuvant cand spun ca cer un tester de fond de ten pentru ca intentionez sincer sa imi achizitionez pe viitor unul…. La Bruxelles, exact la fel imbracata am fost tratata ca o regina, de imi era si jena cat erau de dragute vanzatoarele cu mine. De ce oare „normalul” a inceput sa ni se para anormal oare?

  3. Oana, exact asta am patit eu – si credeam ca sunt singura amarata. Tu nu stii ca in Romania daca nu stai pe tocuri de 10cm si cu haine/accesorii/mobil de firma nu esti nimeni?:D

    In Sephora Magheru acum vreo saptamana a trebuit sa alerg la propriu dupa vanzatoare ocupate cu cliente mai de fitze decat mine, o biata tinerica in geaca si pantofi cu toc jos. Asa ca m-am hotarat sa cumpar online si gata – cum bine zicea Miranda.

    La londra intr-o cursa de british am primit loc in fata, s-a purtat lumea f dragut cu mine tocmai pt ca eram in blugi si adidasi si deci f diferita de restul romancutelor. Mai sunt situatii cand ajuta si tinuta asta 😀

  4. Un articol perfect, imi pare rau Miranda pentru intamplari, dar ai scapat de a-ti mai amara zilele. Eu din cauza ‘scarbei’ vanzatoarelor, nu mai cumpar deloc de la noi. Sarcina ii revine sotului, care iese mai des din tara, si e ok asa. Cunosc tipe, prietene ale vanzatoarelor, care folosesc doar mostre, de unde le au, nu mai are rost sa intreb. Efectiv, mi-e scarba de cum suntem tratati pe banii nostrii!

  5. Miranda, ce sa mai zic eu … am intrat in Sephora dintr-un Carrefour iesean pentru a ma uita la un fond de ten de la E.L. In permanenta s-a tinut vanzatoarea dupa mine, si avand bineinteles o privire suspecta, ca si cand se astepta sa pun mana pe ceva si sa bag in poseta . Execrabil!

  6. Eu ce sa mai zic…intr-o zi, la sephora din liberty center era o vanzatoare la casa, care m-a lasat sa astept ca fraiera 5 minute cat vorbea ea la telefonul personal. Si nu era nicio alta vanzatoare prin preajma…

  7. Eu cred ca sunt o norocoasa. Am fost in Sephora din Shopping Militari si am primit vreo 6 mostre de parfumuri. In plus vroiam sa-i cumpar unei prietene un fdt Chanel si fetele m-au ajutat cu informatii despre toate fdt de ten, am primit acasa mostre in doua cutiute din cele pe care le-am cosiderat potrivite. Un alt Sephora unde am intalnit domnisoare dragute este cel de pe Magheru. Iar eu tocuri port doar la evenimente.

  8. Decat sa ii cer parerea unei fete de la Sephora, prefer sa ma plimb o ora si sa ma decid singura asta daca nu stiu de acasa ce vreau si am chef sa ma „distrez” cu ea :))

  9. Adelina, daca iti adaugi produse in cosul de cumparaturi, apoi mergi la checkout si iti completezi datele (adresa, etc), poti sa vezi cat te costa transportul pentru produsele respective. Ai grija ca nu e un pret unic, cu cat ai produse mai multe, se adauga si la pretul transportului.

  10. Eu sincer m-am invatat minte, de fiecare data cer Eu mostre care oricum mi se dau asa…de parca ar fi un cadou extraordinar cand de fapt e datoria lor sa dea mostre celor care cumpara din magazin. Si nu cumparam o ascutitoare. In fine!
    Da produsele fierb in rafturi e adevarat.
    La Douglas si la Ina mi se pare ca e mai okay, Ina de la Unirii nu de pe Magheru…mai poti incerca si la Hondos Center dar nu au standul Yves Saint Laurent..

  11. Hondos Center se gaseste in City Mall la parter – poate si in alta parte. City mall e situat la Eroii Revolutiei – pare mare si aerisit, dar n-am avut niciodata timp sa intru in el sa ma uit pe-ndelete. Daca a fost cineva si poate da info mai multe decat mine…

  12. @all: pe siturile online nu este afisat termenul de garantie al produselor. Cum as putea face sa stiu daca ele sunt in termen/ proaspete sau nu?Nu zic ca in romania nu e posibil sa fie mai vechi, dar totusi ma gandesc ca un rimel chiar inchis in tub e mai uscat dupa 1 an.
    De ex la rujul Maxfactor Lipfinity am intalnit pe net varianta cu tub argintiu pe cand in Ro se vinde cu tub negru. O fi mai veche oare?

  13. Hondos Center e si in Afi Palace (mall-ul cel nou, cica din Cotroceni), si mie-mi place mult pentru ca jumatate este organizat ca un supermarket, nu sunt vanzatoare sa te cicaleasca…

  14. Ma bucur ca suntem pe aceeasi lungime de unda! M-am gandit de multe ori la modul in care se face comert la noi… Nu este posibil sa intri intr-un magazin de cosmetice si sa nu gasest un rimel negru… de la nici o marca… eu nu pot sa inteleg. Am revenit peste o saptamana si… same answer!!! Nu mi-a venit sa cred. Ca sa nu mai vorbim de promovarea produselor, nu am nimic cu vanzatoarele fardate, parfumate, pudrate, dar nu vad nici un gram de profesionalism pe fata lor. Oare dupa ce criterii sunt angajate?! Sincera sa fiu, la un moment dat am crezut ca m-a atins snobismul, ca nu mai pot sa fac cumparaturi in Romania, dar pur si simplu nu mai pot, pentru ca am si cu ce compara si as fi tampita sa aleg ceva mai prost doar dintr-un patriotism prost aplicat, in defavoarea mea..

  15. In ceea ce priveste Sephora l-am vizitat doar pe cel din Orhideea. Am primit mostre de fiecare data cand am cumparat ceva si vanzatoarele sunt foarte dragute. Ultima oara cand am fost am vrut ceva ce nu era pe raft, am intrebat daca nu-l mai au si s-au scuzat ca doar ce au primit marfa, n-au apucat sa le puna pe raft, se duc sa verifice daca exista in noul lot primit si imi aduc. Cand mi-am cumparat ceva (ORICE) vanzatoarele tot timpul au fost foarte dragute si, mai ales, FOARTE INFORMATE. Am plecat de fiecare data placut surprinsa.

    Card n-am la ei, dar o sa-mi fac. Care e procedura? Trebuie cumva sa cumperi de o anumita suma ca sa ti-l poti face?

    Ca o observatie personala: Orhideea este pe langa caminele studentesti, deci cred eu ca nu au clientela foarte multa si ca si clientela existenta nu este dispusa sa cheltuie sume exorbitante. Subsemnata este tot studenta, imbracata de obicei in blugi, incaltata de obicei in bascheti si care si-a cumparat destul de multe chestii la reduceri (deh…studentia) si cu toate acestea nu am fost tratata prost. Intr-un final cred ca depinde si cu cine dai nas in nas ca doar omul sfinteste locul si nu firma omul (din pacate).

  16. Ok, problema se pune in felul urmator: dureaza aproximativ o saptamana jumate-poate chiar 2 pana la introducerea datelor in sistem.
    Probabil din aceasta cauza vanzatoarea nu a putut vizualiza contul tau.
    Este foarte simplu sa suni la numarul indicat, si iti vor retrimite cardul imediat. Nu este vorba sa „stai dupa nimeni”….deja imi miroase a snobism…
    Si in plus, se intampla cateodata ca mostrele sa nu fie in stoc…sa nu dramatizam inutil.

  17. Madame Rouge, da, este snobism daca a fi tratat corect ti se pare snobism. Si da, imi permit sa fiu snoaba cand cumpar saptamanal valori de peste un salariu minim pe economie. Sephora si orice magazin de acest nivel ar trebui sa ma rasfete la acesti bani cheltuiti si la promisiunile de lux pe care le fac. Nu ma duc la Sephora sa sun eu la call center, sa ma rog eu sa imi dea mostre, sa ma rog eu sa imi faca un card.
    Stii expresia magica „fidelizarea clientului”? Este treaba magazinului sa o faca, prin actiuni specifice (gen mostre, carduri etc.) si prin servicii corecte, macar. Sephora nu imi face nici un favor, eu fac favoruri actionarilor Sephora ori de cate ori cumpar de la ei.
    In fine, apropo de cum se fac sau nu se fac lucrurile. Nu lansezi carduri de client daca nu esti in stare sa completezi online imediat datele. Nu lansezi carduri de client daca nu esti in stare sa introduci datele de doua ori la rand. In fine, nu iei francize de lux daca nu esti in stare sa faci marketing si esti bisnitar, decat daca ai o piata care iti inghite mojiciile. Iar Sephora Marinopoulos se comporta in mod mojic cu clientii – cel putin mie asa mi s-a intamplat de mai multe ori.
    Este punctul meu de vedere dupa mai multi ani de experiente neplacute in aceasta retea.

  18. Madame Rouge… daca doar „cateodata” mostrele nu ar fi in stoc as intelege… dar mostre nu se dau decat ca o MARE favoare si intr-o greata totala si doar daca evaluandu-te din priviri considera ca iti permiti cumparaturi consistente (si din comentariul Mirandei constat ca nici chiar atunci nu esti respectata…). Daca este un snobism dorinta mea de a fi tratata cu respect… ei bine, imi voi plimba snobismul prin alte magazine!

  19. 1Madame Rouge, eu am completet datele pt card de aproape 2 luni, si inca nu am cardul. La fel mi s-a recomandat sa sun la call center. Eu, clienta? Eu! Merg la Sephora si vanzatoarea din Mall Vitan ma invita nonsalant sa testez rujul direct pe buze. Tot ea deschide un produs din raft, NU un tester si mi-l arata in mana. Il puteam si folosi, si atunci? Il lua un fraier, ca doar suntem in Romania nu-i asa?
    Am cerut testere de multe ori – NICIODATA nu erau testere disponibile. Respect fata de clienti? Vorbe in vant! Dezinfectarea mainilor asa cum scrieti la casa dupa orice operatie? Nici vorba!
    Daca intr-adevar lucrezi la Sephora, fa o favoare magazinului si tine cont de aceste sugestii – veti avea de castigat in primul rand voi!

  20. @all: eu cred ca cei cu un nivel suficient de mare de decizie in Sephora nu stiu care e situatia. Madame Rouge nu cred ca face parte din top-management Sephora, desigur asta e doar o parere personala. De ce sa nu-i contactam ca sa afle offurile noastre? Poate mostrele nu se dau si pt ca vanzatoarele si le opresc pt ele – in acest caz management-ul ar avea un cuvant de spus.

  21. Emi, nu cred ca merita efortul. Orice firma mare are valuri periodice de cercetare a satisfactiei clientilor si de mistery shopping si managerii, astfel, stiu exact situatia… Sigur au si la Sephora, doar ca nu le pasa, exista suficienti consumatori in continuare care cumpara si asa…

  22. Cateva comentarii:
    1. „imi permit sa fiu snoaba cand cumpar saptamanal valori de peste un salariu minim pe economie”….imi suna a sfidare fata de 90% dintre femeile din Romania care si-ar dori cu siguranta sa cumpere produse de lux si sa se rasfete saptamanal. Este ok ca reusesti sa faci asta, esti cu siguranta o rasfatata a soartei, probabil muncesti pe rupte pentru banii pe care ii castigi, insa nu cred ca e ok aclamarea acestui lucru sus si tare.
    2.”Nu lansezi carduri de client daca nu esti in stare sa completezi online imediat datele.” Draga mea, in caz ca ai uitat, traim in Romania si nu in Franta, mai avem de parcurs un drum foarte lung pana se va implementa acest lucru la noi. Este absolut normal ca tu, client fidel al anumitor magazine si branduri, sa iti doresti atentia cuvenita, insa daca vrei acet lucru va trebui sa te reorientezi spre alte meleaguri mai putin mioritice.

  23. Madame Rouge, aici nu este sindicat sa dezbat probleme sociale si invit sa citeasca blogul numai pe cele care doresc. Nu am de ce sa sfidez pe nimeni, nu asta ma intereseaza.
    Incep sa ma agaseze acuzele legate de parerile mele. Sunt ale mele, de aceea aici e un blog, punct. In plus, subiectul acestui articol este cat se poate de simplu: respectul, macar mimat, fata de client – nu salariul meu sau obsesia mea de a cheltui pe cosmetice.
    In alta ordine de idei, nu are nici o legatura cu tara in care te afli completarea online, pe un site cu baza de date atasata, direct dintr-un calculator ieftin cu conexiune securizata la Internet, a datelor de card – mai ales la un magazin cu adaosuri in medie de 300%, deci cu marje de profit interesante.
    In fine, iti multumesc pentru opinii, insa nu vreau sa transform blogul intr-un spatiu de dezbateri pe langa subiectul de beauty si prefer sa oprim aceasta discutie inutila aici.

  24. Da..am fost la Sephora in Arad….intr-un final ajingi sa-ti cumperi ce isi doresc vanzatoarele..un fdt mult mai inchis..o cu totul alta firma…dupa jumatate de ora am iesit ..innebunit de cap..cu o migrena..si mi-am dat seama ca am irosit 200 de ron aiurea..ca mi-am luat ..rahatur.

  25. Eu incerc sa ma debarasez de obiceiul de a nu refuza de jena. CAnd nu imi convine ma ‘ dresez’ sa spun: nu multumesc, nu asta cautam si sa plec chiar daca se stramba vanzatoarele in fel si chip :).

  26. Haideti sa incep prin a va spune ca din pacate la noi in tara nu totul depinde de fata care va serveste.Si apropo nu se numeste vanzatoare (pentru ca vanzatoare este tanti de la piata care vinde ceapa si cartofi),ci se numeste consultant vanzari pe romaneste.Fata respectiva are un training facut despre produse ,deci nu este cazuta in cap si pusa acolo ca arata ea bine sau ca este pila nu stiu cui,asa cum s-a mai spus pe aici.In momentul angajarii ,se da un interviu nu tocmai lejer.
    Problema este ca in Romania sunt multe persoane care cred ca daca au bani pot face si spune orice si ele stiu tot.Nu este asa.De multe ori fetele nu sunt lasate sa li se explice produsele pentru ca spun ca le cunosc si apoi vin cu ele inapoi ca nu i s-a dat ce a cerut sau ca nu a facut ce trebuia.S-au intamplat cazuri cand o clienta a cumparat o crema foarte scumpa de laun brand renumit,nu a avut rabdare sa i se explice modul de folosire si a mancat crema doar pentru faptul ca ea continea caviar.Si a venit frumusel in magazin,cu o falca in cer si un in pamant cafata respectiva i-a vandut o crema care nu face nimic.Ce spuneti de asta?
    ALta problema cu esantioanele ………..nu este vina angajatelor.Esantioanele se dau in limita stocului disponibil.Acestea vin de la furnizori,iar daca ei nu au ,fetele nu au de unde sa dea.Si nu sunt luate de catre ele acasa pentru ca sunt controlate si la sosire si la plecare,atat in genti cat si corporal.
    Produsele care stau pe raft si FIERB este din cauza sistemului de iluminat.Este vina conducerii ,in nici un caz a angajatelor.
    Deci sa fim serioase ca nu totul depinde de angajate.Si mai depinde si de noi,de modul cum vb,cum ne adresam si daca acceptam sfaturi de la ele .Daca noi ne ducem cu nervi si urlam,logic ca si ele se simt aiurea.
    CARDURILE DE FIDELITATE se face la suma de 300 de ron si dureaza cam 3 luni pana se primesc,dar se pot folosi cele provizorii de hartie ,pana atunci.Suntem in romania si totul se desf cu viteza melcului.Ele iar nu au nici o vina pt asta.
    Haideti sa fim mai intelegatoare ,nod in papura putem gasi duin orice.

  27. Mda..oare tu lucrezi in unul din magazinele mai sus mentionat?:)..daca eu n-am rabdare..si accept opinii..n`are nimeni..insa daca am un ten mediu..si de regula folosesc nr 5 la fdt si tu imi vari pe gat nr 7??..s`o lasam balta,da s-a intamplat sa gasesc si VANZATOARE(..cum tre`sa le spun???..doctor in stinte…)dragute,cu rabdare care stie sa ASCULTE,..nu trebuie sa generalizam,dar asta nu se intampla in SEPHORa..si daca da,ghinionu`meu..eu nu am intalnit!

  28. Mona, eu una nu dau vina pe vanzatoare ( consultant vanzari e un cuvant ‘ trendy’, dar tot vanzatoare se numesc si nu inteleg de ce e asta sa jignitor pana la urma si trebuie sa ne ascundem dupa cuvinte mari, dar in fine…) , evident nu e vina lor ca nu au testere, ca fierb produsele in raft si etc. Dar mi s-a intampalt de multe ori sa se uite chioras la mine ca nu vreau sa iau un produs anume sau ca testez..testerele. Mi s-a intamplat sa mi se spuna cand testam niste nuante de ruj, ce nuanta caut exact si, pentru ca nu am stiut sa ii raspund la intrebare, sa mi se raspunda: pai daca nici nu stiti ce cautati ce tot testati ..SOC. Alta data mi s-a intamplat sa ma adresez unei …consultante vanzari si sa nu imi raspunda doar sa se uite plictisita la mine. Apoi mi-am dat seama ca intr-adevar, nu era ea responsabila pe marca de produse de care eu eram interesata, dar nu putea raspunde politicos si sa ma trimtia la colega ei? Trebuia sa se uite crucis si plictisit la mine? Si nu trebuie sa luam exemple extremele, cu doamna care a mancat crema, sa fim seriosi, 99% din femeile care au cumparat aceea crema nu au mancat-o. Si nu sfaturile de folosire si utilizare a unei creme ma enerveaza, din contra, sunt interesata sa aud informatiile, dar atunci cand le cer eu despre un anumit produs. Atata timp cat eu in trecut am luat Lancome de pilda, si acum caut altceva, evident nu vreau ca o vanzatoare sa vina si sa incerce sa ma convinga sa cumpar Lancome pentru ca ei nu au in stoc Lauder. Ii explic politicos ca nu vreau Lancome , am avut si nu imi este bune, dar ele insista…nu mi se pare normal. Dar ma rog, ultima problema e chiar nesemnificativa, ceea ce cu adevarat ma deranjeaza e atitudinea lor ATAT. Nu te supara,, dar faptul ca ele au niste traininguri despre produse si au trecut de interviuri grele, nu le da dreptul sa ma trateze de sus, cu superioritate. Pana la urma poate si eu am studii inalte, chair daca vin in magazin vara in vacanta imbracata in blugi scurti si tricou lejer, nu inseamna ca sunt sunt genul care sparge seminte la coltul blocului. Iar daca ne deranjeza suntem luate drept : snoabe. DAca ai bani nu poti face orice, dar clar meriti respect intr-un magazin, in orice magazin, chiar si la ala din colt. Si sunt foarte intelegatoare cu fetele de acolo atata timp cat imi arata respect. Nu am jignit niciodata pe nimeni, decat sa ma iau de vreo fata vreodata am preferat sa plec pur si simplu si sa o las in pace, chiar daca se purtase urat cu mine, clienta. Mereu vorbesc frumos, ma adresez civilizat si vesel si ghici ce, astept acelasi lucru de la ‘ consultantii de vanzari’…sau asta nu ii invata la training???

  29. Bine zis Laura. Ar trebui la traininguri sa le invete sa fie mereu cu zambetul pe buze, si sa aiba un comportament civilizat fata de toate clientele. Pana la urma, nu le obliga nimeni sa lucreze in vanzari, daca vor sa stea plictisite, sa se ascunda in spatele unui birou. Si cand sunt intrebate de testere, sa spuna ‘ne pare rau, nu mai avem’, nu sa se uite la tine de parca i-ai fi cerut cine stie ce. Si chiar daca nu e vina lor ca fierb cremele sau ca nu mai sunt testere, ele reprezinta magazinul pt care lucreaza si prin atitudinea lor sperioara si unerori chiar rautacioasa, fac rau brand-ului. Dupa cum se vede, si noi avem o parere proasta despre magazinele Sephora din Romania, nu despre vanzatoarea ‘x’ sau ‘y’.

  30. Si ar fi si mai frumos daca nu te-ar urmari prin magazine … ca si cand ai avea intentia sa furi…

  31. Mona, tu te agiti tare rau pe-aici, si cam singurica 😦 Si parca semeni mult cu madame Rouge, mai i se pare si altcuiva? A fi Consultant e o meserie foarte grea in sine, si se presupune ca un consultant are cunostinte despre un portofoliu foarte larg de produse, si despre nevoile clientului si consiliaza clientul spre acele produse/servicii adaptate nevoilor sale – nu spre ce crede ea. E absurd sa spui unor fete de 20 de ani, machiate strident cu testere si care te privesc in general cu un sictir absolut sau te contrazic in fata cu mult tupeu Consultant! ele sunt vanzatoare si atat, pentru mine. Iar despre controlul corporal sau in geanta la plecare – lasa-ma te rog, astea sunt vrajeli.
    Exista o placuta care spune ca ele, vanzatoarele – sunt obligate sa-si dezinfecteze mainile dupa fiecare client? Chiar ai vazut tu macar una din ele facand asta? De cele mai multe ori se uita stramb la tine de parca ai fi venit la furat sau machiat gratuit cu testerele. Iar faptul ca ele nu-si dau osteneala sa-ti ofere un demachiant si sa stearga testerele murdare si lipicioasa a cui e vina? Tot a managementului?
    @Angelica: foarte bine zis! Noi muncim din greu pentru banii, multi sau putini pe care-i avem si e firesc sa cerem calitate la un magazin asa-zis de lux din Romania!

  32. Discutia a degenerat foarte mult si se abate de la subiectul initial.
    @Angelica: Nu am contestat niciodata faptul ca a avea bani este un pacat, insa daca ar fi sa facem o statistica, targetul cititoarelor care intr-adevar s-ar incadra in categoria destinata acestui blog este de mai putin de 2% in Romania. Nu observi o discrepanta suparatoare? La urma urmei, cate dintre noi nu si-ar dori sa dea saptamanal minimum un salariu mediu lunar numai pe cosmetice, pantofi si genti, dupa care sa-si faca un blog si sa posteze noile achizitii prin declamatii sonore si stridente? Da, snobismul dus la extrem ma deranjeaza. Nu stiu daca si pe tine.

  33. Fiind un blog, fiecare e liber sa aleaga daca sa il citeasca sau nu…Este un blog, un jurnal personal,persoana care l-a creat nu e datoare sa se gandeasca la nici o ‘ discrepanta supratoare’, este dreptul ei sa scrie ce vrea. Bineinteles ca anumite persoane pot fi deranjate de ceea ce se scrie aici, insa e alegerea fiecaruia daca sa citeasca sa nu. Nu te-ar deranja insa un blog despre produse Nivea, Avon, Kallos nu? Ti s-ar parea normal, deoarece au preturi mici aceste produse. Insa e alegerea ficaruia sa scrie despre ce are chef si mai deranjant mi se pare atitudinea unor doamne sau domnisoare care posteaza sa certe autoare blogului, de parca ea ar fi datoare cu vreo explicatie. Nu este o emisiune educativa, o carte de cultura generala sau un ziar serios..e doar un blog, alegerile nu se discuta. E dreptul fiecaruia sa considere snobism ceea ce se scrie aici, insa nu e dreptul nimanui sa insisti cu asta pana la saturatie. Ce ar trebui sa se intample acum? Sa fie sters blogul, sa se treaca la discutii despre Miss Sporty in loc de Chanel? Sunt destule alte bloguri in care se discuta despre produse mai ieftine, accesibile tuturor, acesta insa nu. Nu vad care e problema. Sunt si eu intr-o situatie in care in nici un caz nu imi permit ceea ce isi permite Miranda de exemplu, insa nu pentru asta consider snobism alegerile si postarile ei. E decizia mea daca intru sa mai citesc, daca mi se pare interesant sau nu. Si acum daca stau sa citesc comentariile la postatrile de pe acest blog eu vad 98% persoane prietenoase, interesate de ceea ce se discuta si 2% nemultumite de diverse discutii. Eu nu vad pe acest blog ca: targetul cititoarelor care s-ar incadra in categoria destinata acestui blog este mai putin de 2% in Romania. Nu zic ca nu este adevarat, insa cine posteaza aici nu este deranjat de snobism, preturi etc, majoritatea lor…asa ca …Daca blogul nu ar fi avut succes, Miranda nu ar mai fi scris in timp…

  34. @Laura: Draga mea, in momentul in care iti faci un blog automat nu mai este vorba de „jurnal personal”, toata lumea are acces la el. Este exact ca o carte pe care o scrii si o publici, nu mai poti sa ai pretentia sa detii autonomie totala asupra ei, cartea apartine acum cititorilor, care au dreptul sa o ridice in slavi sau dimpotriva, sa o critice. Ca si tine, eu mi-am exprimat parerea subiectiva in privinta acestui blog, nu este nevoie sa te inflamezi. In nici un caz nu am pretentia ca autoarea sa isi justifice demersurile, vreau doar sa intelegi ca este absolut OK sa avem pareri diferite, si faptul ca am o opinie total diferita de a ta nu iti da dreptul la judecati de valoare in privinta mea. Merci.

  35. Eu nu am emis judecati de valoare si nici nu am jignit pe nimeni, pe cand tu da Madam Rouge punand direct stampila de : snobism dus la extrem, dar in fine… Ceea ce nu inteleg eu este de ce, daca tot critici acest blog si consideri autoarea snoaba, continui sa intri si sa il citesti?:). Am inteles, parerea ta despre acest blog este una negativa, bun, de ce continui sa intri sa citesti? O sa imi spui ca este dreptul tau sa faci ce vrei si asa este, insa eu nu prea inteleg asta, mie cand ceva nu imi place, critic o data, de doua ori, dar apoi nu mai intru pe site sau in magazin pentru ca nu mi-a placut…Dar fiecare cu logica lui acum…

  36. Pentru ca vreau sa vad prin ce modalitati poti sa-ti hranesti propriul ego si care este limita snobismului „de brand”. Multumita de raspuns? Ok, bye.

  37. Epurica imi zici si mie cum ai facut comanda pe site-ul acela de cosmetice?….ai folisit pana acum ceva luat de acolo?…mi se par cam ieftinele fata de piata noastra…de unde sunt aduse? ai idee?

  38. Mie imi plac prea mult magazinele Sephora ca sa renunt la ele din cauza prostiei altora. La magazinele Sephora, vanzatoarele sunt mai mult gestionare. Trebuie sa stie unde gasesc marfa respectiva si sa aiba grija sa nu se fure ceva. Ce consiliere, ce machiaj gratuit? Le intrebi ceva, raspund altceva. Bine ca avem internetul ca sa ne informam.

  39. Pingback: All Pink » Blog Archive » Of, Sephora

  40. Intr-adevar si eu am avut o experienta mai neplacuta la un magazin Sephora din Arad. Am intrat acolo pentru ca doream sa-mi achizitionez un corector. Inainte de a merge direct la stand, m-am oprit pe la parfumuri. Atunci le-am auzit pe cele doua angajate cum susoteau: „Uite inca o saracie care a intrat doar sa se parfumeze!”. Am plecat imediat. I-am povestit intamplarea si sotului meu care spre surprinderea mea a venit cu solutia: sotia unui coleg din liceu lucreaza intr-un magazin Sephora din Austria si poate aduce diferite produse de machiaj la preturi mult mai mici. Asadar eu mi-am facut plinul cu creion dermatograf, creion de buze, corector, mascara etc. Daca doriti si voi ceva din produsele comercializate in magazinele Sephora (produse de machiaj, mai putin parfumuri), in masura posibilitatilor as putea sa va ajut daca imi scrieti pe adresa de mail ca sa va dau detalii: blajadriana80@yahoo.com

  41. Stimata dna/dra Miha… va rog sa va prezentati injuriile pe un camp, strigand cat va tin plamanii , acolo unde nimeni nu va aude, nu va vede, nu va citeste, pentru a reusi o descarcare maxima a frustrarilor pe care le incercati.
    Va multumesc.

  42. O singura concluzie putem trage: persoane precum Miha lucreaza la Ina si Sephora…SOCANT!!! Nu are de ce sa lase Miranda postul tau Miha Nebuna pentru ca nu e nimeni obligat sa citeasca prostiile tale si mai multe nu pot sa zic pentru ca efectiv sunt fara cuvinte. Eu propun sa se stearga acest post…

  43. ieri in sephora de la pitesti am cumparat doua iluminatoare.stiam ca sunt reduse.Ajung la casa si mi se spune ca numai una din nuante intra la reducere.Am zis „Atunci nu o mai cumpar”.apoi mi`a zis ca a gresit si ca sunt toate nuantele la reducere:)).Ma mir ca mi`a dat un fard cadou la 3 produse cumparate(dar vorbea soptit de parca ar fi comis vre`un delict).Si mi`a pus vre`o 7-8 mostre de parfum si 2 de fard:))Tot la sephora din pitesti au zis ca nu au deloc mostre acum vre`o luna :)). In valcea la breauty shop, am vrut sa testez vitalumiere creme, si m`a pus sa`mi cumpar din farmacie un recipient ca apoi sa`mi puna in el fdt sa`l testez(vre`o sapt mi`a ajuns).Am cumparat fondul de ten de la ei.

  44. Sa va povestesc si eu despre Douglas Unirii: am intrat sa ma interesez de ceva machiaj de la o anumita firma. Vine la mine o fata picata din luna, dar care in teorie era un consultant de vanzari. In general aveau cate un produs in din fiecare sortiment, de cele mai multe ori cu nuante lipsa. Cer sa mi se specifice daca produsul are aplicator si oglinda. Spre surprinderea mea tipa scoate un produs NOU din cutie, il deschide si mi-l arata. Ne uitam la el, apoi produsul este sters frumos cu un servetel si repus in sertar pentru vanzare. Si cele mai multe cutii de acolo se vedeau ca fusesera umblate prin ele.
    Concluzia amara: ori Sephora ori Douglas e acelasi lucru, cat timp vorbim de un magazin din Romania si vanzatoare romance!

  45. Ha,ha, ha, deci vanzatoare este daca vinde cartofi, si consultant este daca vinde cosmetice. Daca vinde masini ce e? Sau carti, cred ca cel mai inalt titlu trebuie la cea care vinde carti, ca e ceva legat de cultura, de invatatura, deci, trebuie probabil sa se numeasca Autoritatea suprema in inteligenta cartilor, sau ceva de genul.Unii oameni pierd contactul cu realitatea.
    Esti vanzatoare, draga domnisoara, si fisa postului este SA FII CU ZAMBETUL PE BUZE SI MEREU ATENTA CU CLIENTUL, LA DISPOZITIA LUI.
    Nu ca sa perii clienta, nu din snobism, ci ca sa o faci sa se simta bine la tine in magazin si sa revina.

  46. eu una recunosc,lucrez intr-un astfel de magazin,chiar daca nu e sephora.Nu mi se pare normal sa generalizati,mai exista si vanzatoare care isi fac treaba cu zambetul pe buze ,si nu mai fiti paranoice,poate ca suntem platite sa stam dupa voi si nu va urmarim,doar stam in apropiere in cazul in care voi,clientele ati avea nevoie de noi,cat despre esantioane(pentru ca asa se numesc miniaturile pe care le primiti la achizitionare si nu testere) dragele noastre cliente civilizate,aflati ca nu depind de noi,in ultimul an cei mai multi dintre furnizori nu au trimis aproape deci nu avem de unde sa dam.Si da nu pot avea zambetul pe buze dupa ce pierzi aproape o ora cu o clienta si iti spune ca iti multumeste pt sfaturi si ca il cumpara din duty free,asta este o atitudine tipica romancelor,perfect de acord le gasiti mai ieftine pe site-uri dar aveti bunul simt de-a nu veni si a le mai testa in magazine.cat despre cea spus emi,e perfect normal sa deschizi un fard sa i-l arati clientului(cand il vezi cu adevarat interesat)pentru ca exista n cazuri in care din cauza transportului ajung farduri sau pudre sparte,ciobite etc iar fardul nu are nimic daca il deschizi.problema asta pune-o daca iti deschide un ruj sau,cu atat mai grav un rimel.

  47. Tu ai cumpara chiloti probati de alte femei Ali? Un produs deschis, orice produs , NU mai e nou. O dad deschis produsl nu mai are ce cauta pe raft ca si nou. Sorry, nu sunt de acord ca nu are nimci fardul daca il deschizi, nu mi se pare normal sa dau si o caruta de bani pe un fard care a fost deschis si aratat clientelor de n ori…plus ca ar trebui sa stii ca un fard trebuie folosit in 6 luni de la deschidere…Una e sa cumpar un fard si la casa sa vreau sa il deschid in fata vanzatoarei sa ma asigur ca totul e ok si alta e sa mi se deschida un fard apoi sa fie pus la loc pe raft ca si cum ar fi nou.

    Da sunt si vanzatoare ok, care nu te urmaresc prin magazine, care iti ofera ajutorul cand il ceri, iar monstrele nu depind de vanzatoare…

    Nu mi se paren nimic aiurea sa incerci intr-un magazin un produs pe care apoi sa il cumperi din alta parte, nu e o atitudine tipica romancelor, cum ai zis tu, sa vii sa testezi un produs intr-un magazin, ci e o atitudine tipica vanzatoarelor romance sa se simta ofticate cand se intampla asta.

  48. Una e sa deschizi un produs si alta e sa il testezi,valabilitatea de 6luni(12 sau 18luni) de la deschidere se aplica dupa caz ,la produsele fluide sau cu textura cremoasa.In cazul pudrelor(pulbere sau compacta)a fardurilor care au o textura pudrata(exclus farduri crema sau fluide)au o valabilitate de aproximativ 3ani,nu neaparat de la deschidere, indiferent ca il deschizi sau nu,tot acelasi termen de valabilitate il au-faptul ca intra in contact cu aerul nu are acelasi efect ca la alte texturi.Draga mea,am avut ocazia sa-mi petrec cateva zile intr-un shop din Paris,si diferenta dintre comportamentul clientelor de-acolo si a lor noastre este de la cer la pamant,intr-adevar si ba-urile au un altfel de comportament pentru ca politica magazinului era alta,dar atata timp cat o buna parte din cliente au un comportament care lasa de dorit(ex.nu mi se pare normal ca o clienta care dupa ce testeaza n nuante de fond de ten sa iti intinda mana si sa vrea s-o stergi tu cu servetelul-si ati ramane uimite cate cliente au asemenea comportament)nu puteti avea pretentia sa avem nervi de otel.Apoi te indemn sa te trezesti,esti in Romania si simplul fapt ca achizitionezi un fard care a fost desfacut este nesemnificativ fata de cate produse alimentare expirate mananci(la care li se schimba cu totul ambalajul)am lucrat la un moment dat intr-un hipermarket si daca ai avea ocazia sa vezi caror alimente de baza le schimba astia termenul ai ramane uimita.Asta e in general comertul in Romania,indiferent de ce comercializam.

  49. Va asteptam cu drag in Bacau pentru a va demonstra contrariul acestor situatii neplacute in care ati fost puse si care ne displac atat de mult noua, acelora ce incercam sa demonstram ca exista doar cazuri izolate ca cele la care ati participat.
    Cu speranta ca nu vezi generaliza comportamentul neadecvat al acelor persoane va invit sa va lasati invaluite in acest univers minunat al produselor cosmetice si sa reveniti cu drag!

  50. daca a-ti avea toate putine rabdare si minte, poate ati reusii sa intelegeti cat de mare este volumul de munca si de clientii fitosi asa ca voi……va cred pe cuvant ca in romania customer service-ul este unul la un nivel destul de mic, dar pe de alta parte ar trebui sa va mai uitati si in curtea voastra. Nu cred ca lucrurile s-au intamplat asa cum relatati voi…..mai degraba faptul ca sunte-ti nehotarate, super incapatinate si pe de alta parte si needucate schimba total datele problemei. Sa va spun eu care sunt problemele femeilor din romania : daca nu a-ti avut o noapte buna…sa il fereasca d-zeu pe cel/a care incearca sa va contrazica a doua zi :)) si pentru cunostintele tale generale miranda vreau sa stii ca datele pe care tu le-ai dat pentru cardul de fidelitate SEPHORA se proceseaza in sistem in 30 de zile asa ca degeaba te enervezi asa de mult ca numele tau nu este in baza de date…..si pe de alta parte nu cred ca era atat de greu sa CARI dupa tine o bucata de hartie

  51. …. peter ilustreaza mai bine decat o mie de cuvinte motivele pentru care nu mai calc in viata mea in Sephora Romania…. ce pretentii sa ai din moment ce nici regulile gramaticale de baza nu sunt cunoscute. Mai scrie peter, reprezinti perfect „spiritul Sephora”!

  52. Dupa ce am citit toate comentariile si m-am abtinut cu greu sa mai scriu SI EU despre faptul ca atunci cand parerea ta nu este aceeasi cu niste idei prezentate intr-un blog, iti iei frumos bagajucul si te duci in alta parte, s-a trezit si Peter sa mai scrie ceva :))) si sa-si dea cu parerea despre problemele femeilor din Romania :))) dar tot noi nu avem putina rabdare si minte :)). Noi nopti bune avem, dar ne sunt stricate zilele de catre persoane de genul „daca a-ti avea toate putine rabdare si minte”.
    In alta ordine de idei, de orice ma poate acuza oricine, mai putin de snobism atunci cand ma astept sa fiu tratata intr-un fel cand dau un ban…Nu mi-a dat nimeni banul respectiv, il cheltuiesc cum vreau eu si unde vreau eu si sub nicio forma nu voi accepta sa-si bata cineva joc de mine doar pentru ca imi permit sa ma duc intr-un magazin sa-mi cumpar ceva. Voi merge doar sa testez nuantele si imi voi lua produsele de pe net. Daca ei ne acuza ca mergem in magazinul lor cu consilieri de vanzari foarte bine pregatiti (perchezitionati inainte si dupa program) doar sa le testam produsele si sa ne etalam fitzele (ca de, ai niste banuti pentru ca ai un job de te rupe in doua si fizic si psihic = fitze) EXACT ASTA VOI FACE! p.s. unde naibii sunt alea 30 de zile pana la procesarea datelor pentru card??!?!??!? ca au trecut DOI ANI de cand prietenul meu a aplicat si nu apare in nicio baza de date…Miranda, sunt cu ochii pe tine si blog-ul tau 🙂

  53. Bun…Poate ar trebui sa scriu un roman despre aceste „colturi de rai” pentru femei din Romania. Sa va spun cam cum am fost eu intampinata la Sephora Romania:
    1. eram imbracata in blugi si tenisi = domnii de la securitate au considerat ca sunt o mica infractoare si au stat tot timpul in curu’ meu; acest lucru s-a intamplat de fiecare data, pana am decis sa imi iau tocuri cand mai trec pe la Sephora; am constatat ca daca vrei sa cumperi de la Sephora trebuie sa fi imbracata intr-un anumit fel – asa ca imi iau hainele de sarbatoare si merg la cumparaturi; poate ar trebui sa scrie la intrare ca magazinul isi rezerva dreptul de a-si selecta clientii si atunci nici nu as mai intra;
    2. fetele s-au purtat foarte frumos cu mine (Cluj-Napoca, Sephora Iulius Mall si Polus Center), erau destul de informate si au incercat sa ma serveasca cu toate produsele pe care le cautam = am plecat de acolo cu un parfum;
    3. niciodata in Romania nu am primit mostre, asa ca nu am avut nici o asteptare cand am intrat in Sephora;
    4. clientul este stapanul tau – ii zambesti in fata, il injuri pe la spate si totul este in regula;
    5. cumpar de la Sephora doar in cazuri extreme, pentru ca ma doare sufletul sa stiu ca acelasi lucru l-as putea cumpara din alta tara poate la jumatate de pret; nu stiu in ce masura magazinele sunt responsabile, avand in vedere ca in Romania inca se pun accize pe bunurile de lux;
    6. consider ca orice client trebuie tratat cu respect, indiferent in ce vine imbracat; bogatia nu consta in afisarea brand-urilor, ci in modul in care stii sa le porti-discret; aici Sephora are un mare minus din partea mea, iar managementul ar trebui sa se autosesizeze; dar presupun ca nu are de unde sa aleaga niste angajati competenti (aici nu ma refer la consultante);
    7. se pare ca in provincie (asa cum suntem numiti de catre locuitorii cosmopoliti ai capitalei :))) lucrurile merg mai bine, cel putin din punctul de vedere al consultantilor;
    8. e clar ca daca nu iti convine poti sa mergi la alt magazin, dar Sephora ar trebui sa le multumeasca clientilor pentru alegerea facuta si sa ii fidelizeze prin diferite promotii;
    9. nu sunt de acord cu desfacerea nici unui tip de produs cosmetic si apoi repunerea lui in raft ca si cum ar fi nou; orice a fost desfacut nu mai e nou; in plus, consultantii ar trebui sa stie ca testerele au alte concentratii decat parfumurile vandute clientilor, tocmai cu scopul de a convinge – e ca si cum ti-ai taia singur craca de sub picioare; cand testezi un parfum si tine toata ziua, crezi ca ai dat lovitura; te duci, il cumperi si te trezesti ca tine numai vreo 3-4 ore – mi s-a intamplat;
    10. in concluzie, Sephora Romania e ca pastila de a doua zi: de cel mult 2 ori pe an, pentru ca are efecte adverse (experimentate de grupul meu de prietene) de genul:
    – dorinta de a-i sparge dintii musculosului de la intrarea in magazin cu propriul lui bulan;
    – atitudini suicidale la constientizarea faptului ca daca nu arati ca un pom de Craciun nu esti frumoasa, deci nu ai bani;
    – comportamente nevrotice si contradictorii determinate de faptul ca ne-am nascut in Romania.
    La mai mare, Miranda!

  54. Buna!
    In privinta discutiilor de aici as avea si eu ceva de zis. Lucrez in Sephora unde poate nu mereu tratam clientii asa cum acestia ar dori, DAR despre ei ce sa spunem??? Azi de exemplu intra o clienta ce cauta un fard de la Dior cu o anumita denumire..eu am rugat-o sa astepte sa o caut cum era si normal sa verific daca o avem…la care raspuns….”Atat de idioata esti…nici macar nu stii ce ai pe stoc”…apoi se gandeste sa mai vada o alta nuanta dupa ce o gasesc si spune clienta: „As vrea sa le testez. Da-mi mana ta sa nu ma murdaresc eu!”(se putea formula altfel cel putin…te rog sa testam produsele astea…), dupa nici macar un multumesc sau ceva…cum poti sa intampini urmatorul client cu zambetul pe buze cand unul s-a purtat asa????
    Si sa nu credeti ca sunt o vanzatoare nesimtita…tot azi a venit o clienta care mi-a multumit pentru ca am ajutat-o sa isi gaseasca un fond de ten si acum isi cauta un ruj (sau cum se doreste a fi numit) si a fost incantata de modul in care m-am purtat data trecuta..motiv pt care a revenit la noi. Sunt persoane cu care se merita sa fii draguta dar cu primul exemplu…chiar nu poti fi nici macar amabila.
    Astept opinii

  55. Diana, asa e, sunt cliente si cliente….insa la intrebarea ‘cum poti sa intampini urmatorul client cu zambetul pe buze cand unul s-a purtat asa????’raspunsul e simplu: Trebuie sa poti! asta e munca ta, meseria ta. Si eu lucrez tot cu oamenii, cu clienti, in alt domeniu, dar tot oameni sunt, tot cu toane, tot unii mai draguti altii mai nesimtiti…asta e munca, nu ai ce face. Meseria ta consta si in a fi super amabila si diplomata cu clientele…Bineinteles, nu trebuie sa accepti grosolaniile, insa trebuie sa inveti sa fi foarte diplomata… sau sa schimbi jobul. Eu daca vin la magazin, poate am avut si eu o zi proasta la serviciu, si totusi intru si vorbesc frumos si zambesc…am pretentia sa mi se raspunda la fel, indiferent de ce clienta a fost inaintea mea….

  56. Diana, n-ai de ce te plange, foarte bine ti-a raspuns frida. E jobul tau – esti in relatii cu clientii, trebuie sa stii sa vinzi si sa raspunzi diplomat oricarui client. Tu nu esti acolo sa judeci comportarea clientului – oare ne intoarcem in comunism daca vanzatorul ajunge sa „aleaga” clientul? Clientul pune banul, clientul dicteaza. Si eu lucrez cu clienti, numai ca eu am si un formular de evaluare la sfarsitul activitatii, din toate punctele de vedere, ceea ce tu din pacate nu ai – si ar trebui sa existe si sa aiba pondere maxima in decizia managementului in privinta ta si o oricarui sales-assitant, consider eu. Iar eu inca nu vand visuri frumoase si fericire, cum sunt cosmeticele, care se cumpara din impuls.
    Daca crezi ca aici nu esti pretuita, ca nu e de tine, renunta Diana! Sunt fete care zambesc la orice in viata, mai ales cand asta e jobul.
    Si cazurile enuntate de tine imi vine greu sa cred ca le intalnesti asa des cum afirmi – de cat ori am intrat ca si clienta in astfel de magazine, nu am auzit pe NIMENI, NICIODATA purtandu-se nici pe departe asa urat cum descrii tu.
    Si inca ceva: din experienta mea cu magazinele online de afara, nu stii tu cat zambesc si ce frumos raspund acei oameni. pentru ca ei stiu si vor sa vanda. si au castigat clienti – foarte multi.
    Si sa stii ca mi se pare firesc sa testezi pe mana ta- desi exprimarea lasa de dorit – nu am gasit nicaieri in magazin si nu mi s-a oferit vreodata demachiant. Cum sa plece clienta cu mana patata mai departe?

  57. uite ca azi am fost in Orhideea la Sephora, mi-am luat un produs; si personalul din Sephora e.. intr-un fel care ma face sa regret ca am cumparat de la ei, sau mai degraba sa regret ca am aruncat 300ron intr-un magazin unde se poarta asa, dar de ce? purtam jeansi si tricou so wtf? pun pariu ca le trec pragul o gramada de alte persoane imbracate elegant si care totusi nu le fac nicio vanzare dupa ce le testeaza cateva parfumuri. DEZGUST!!! Si s-a intamplat la fel cand am achizitionat ceva din Douglas de la Unirea.. Tin sa cred ca e ceva cu personalul parfumeriilor, ca angajatul de parfumerie este nativ sau devine treptat un arhetip : de persoana care se poarta asa cum se poarta, si chiar nu e nevoie sa spun cum; cine stie.. stie. Dezgust!

  58. e simplu…nu iti place nu te mai duci. sunt oameni si oameni, vanzatori si vanzatori. cum ati spus si voi…e jobul lor sa vanda…de aceea insista sa incerci altceva daca nu gasesti ce vrei. e important si tu sa sti ce vrei, poti lejer sa intri in magazin, sa spui ca nu ai nevoie de ajutor si sa te descurci singurica. A….si paza sta cu ochii pe oameni pentru ca se fura fantastic de mult…greseala lor e ca fura cei mai putin suspect:)
    si da e jobul lor sa se porte frumos cu fiecare client…dar este si datoria clientului sa le trateze ca pe oameni nu ca pe servitoare. stiu ca e frustrant sa nu gasesti ce vrei, ce cauti, sa nu aiba stoc, sa fie pre aglomerat ca sa te bage in seaman, sa nu aiba esantion/tester dar asta nu insemna ca e vina lor ca angajati. e vina lor si sunt de condamnat cand vorbesc urat, cand iti dau informatii gresite, cand iti vand ceva doar ca sa atinga un targhet. PS Sistemul de carduri sephora e acelasi in toate tarile si e acelasi bullshit in toate tarile

  59. Eu am lucrat la Sephora si tin sa va precizez un lucru…nici nu suntem batute in cap….nici nesimtite si in nici un caz proaste sau mai stiu eu cum….nu am intrat acolo nici pe pile si nici prin cunostinte…am fost la interviu care de altfel nu a fost unul prea usor…ulterior am fost angajata si trimisa la primul training si anume basic….care a durat 3 zile cate 8-9 ore pe zi…ei bine si de atunci a inceput nebunia…fetele sephora sunt testate lunar….si nu numai asta…firma are implementat sistemul de mystery shopper care consta in testarea abilitatilor noastre de tratare a clientului….da este adevarat ca vindem…dar eu una personal ma mulam dupa nevoia clientului si nu am recomandat niciodata ceva doar de dragul de a vinde…si am avut parte de tot felul de cliente…si am fost facuta si proasta si mai stiu eu cum….dar asta e mai putin important…nu este vina noastra ca baza de date se actualizeaza foarte greu si nu este nici vina noastra ca nu avem mai stiu eu ce produs pe raft sau ca nu avem esantioane….aceste lucruri tin strict de furnizori si cei care se ocupa de aceste lucruri….nu iau aparatea nimanui din sephora si nici nu va invinovatesc pe voi ca si cliente….dar crede-ti-ma pe cuvant ca nu este nici pentru noi usor….statul in picioare, lucratul de sarbatori sau in week-end-uri lucrurile pe care le avem de invatat si de facut in magazin….suntem oameni ca toata lumea….si nu cerem decat respect pentru munca noastra…pentru ca o facem cu placere si cu cel mai mare drag….cine vrea sa inteleaga ceva de aici bine….cine nu sa caute oameni perfecti in alte magazine de specialitate….

  60. am fost in ultimele zile de 3 ori in sephora si am fost tratata oki, amabile fetele…insa m-a socat ceva, fetele de acolo deschid in fata ta produsele cosmetice, cica ca sa ti le arate…deschid mascara, gloss etc…am ramas paf…si pe ele scrie ca au termen de valabilitate 6 luni de la deschidere, de exemplu, mai ales la mascara..cum e posibil asa ceva? nu conteaza ca au testere, ele deschid produse noi..i-am atras atentia uneia dintre fete si s-a rastit la mine ca: l-am deschis sa vi-l arat..dar eu nu cerusem sa il vad, nu cerusem nimic

  61. Cine esti tu basito sa tester de parfum, pentru 4 rujuri ? Testerele nu reprezinta o datorie a vreunui magazin de acest gen, ci un cadou, din partea firmei. Atat, nimic mai mult. Ca nu existi in baza de date, e alta problema. Te-ai gandit ca poate te refuza serverul, la cat de infatuata esti ? :)) De ce te plangi in permanenta de magazinele de aici, daca esti atat de umblata prin toate duty free-urile si comanzi in disperare online ?Te rog ai grija, sau ai sa incarunteti mai mult decat iti permite varsta. La cum scrii mai mult de 14 ani la nivel intelectual nu ai. Hai spor la spart cosuri de pe nas si frunte.

  62. Poate că pur și simplu celor de la Sephora ne le pasă de clienții lor, nici de vânzătorii lor… atâta vreme cât nu sunt clienți respectiv vânzători occidentali, din țări CIVILIZATE, persoane obișnuite să fie tratate cu politețe și normalitate. Întotdeauna vom avea un complex, vom fi obligați să ne mulțumim cu mai puțin. Singura garanție este respectul pe care putem și trebuie să ni-l acordăm singuri, pentru că nu putem depinde de alții pentru a beneficia de ceva, cu atât mai mult cu cât știm că avem dreptul la acel ceva. Ar fi mai bine să încetăm să ne mai bănuim unii pe alții de lipsă de amabilitate și, mai grav, de lipsă de corectitudine, ar fi mai bine să ne mai dăm o șansă! Atâta vreme cât va fi nevoie.

  63. Mda ! Citind comentariile imi dau seama ca nu sunt singura nebuna care are impresia ca vanzatoarele se tin dupa mine cu o privire suspecta . In Douglas sa nu intri ca nu e cu nimic diferit fata de Sephora , ba chiar mai rau , am intrat hotarata sa imi iau un parfum si am renuntat pentru ca vanzatoarea ma urmarea la fiecare pas facut si abia am avut sansa sa incerc un tester .Ma intreb , oare cand isi vor da seama ca au destul de mult de pierdut cu aceasta atitudine ? Adica daca esti imbracat casual nu inseamna ca nu iti permiti un parfum , in schimb ei asa te trateaza . Ce sa mai zic ca nu am avut nici o sansa sa ajung sa ma uit la lotiuni de corp pentru ca pur si simplu ma simteam urmarita .Si uite asa ajung sa cumpar on-line.

  64. Am citit in mare parerea fiecareia dintre voi.
    Sunt surprinsa de atitudinea voastra rautacioasa. Recunosc ca am lucrat in Sephora o perioada lunga de timp ca vanzatoare si poate de aceea inteleg lucrurile altfel.
    Esantioanele pe care va plangeti voi ca nu le primiti in magazin e din cauza faptului ca nu se primesc de obicei de la furnizori sau credeti voi ca 1 esantion la 2 produse cat trimit furnizorii ajung pentru toti clientii? Deci puteti sta linistite ca nu pleaca nimeni cu ele acasa. Aceasi situatie si cu testerele care vin „cand se poate” nu cand le comanzi ca nu mai ai la raft, sau nu vine tot ce ai cerut tu in calitate de vanzatoare a unui brand.
    In al doilea rand sunt muuuulte dintre voi ce nu au nevoie de ajutor pentru ca „stiu mai bine ca tine draga”(asta am citat din ce spun clientele, gen oricare din voi) si apoi vin cu produsul sa-l schimbe ca l-au incercat cand au plecat si au cautat acasa vechiul ambalaj si nu e ceea ce doreau. Evident un produs incercat si fara defect nu se schimba.
    In al treilea rand dupa ce te intalnesti cu o clienta nepoliticoasa sa spunem e posibil sa nu mai ai chef sa fii zambitoare imediat. Deci aici tine de momentul in care ajungi la magazin.
    Recunosc ca sunt si cliente foarte dragute cu care si acum am o relatie de prietenie desi nu mai lucrez in domeniu de 2 ani jumatate.
    In al patrulea rand sunt cu ochii de voi, clientele lor, sa va poata ajuta, sau sa nu desfaceti din greseala produsele ( pe care ar trebui in mod obligatoriu sa le cumparati dupa), sau poate folositi produsele gresit (ca de exemplu in loc de fard cremos sa il aplici pe buze ca gloss).
    Plus ca mai sunt produse expuse prin magazin in diverse locuri si sunt altceva decat parfum sa-l aplici pe bluza. (Sunt multe cliente care atunci cand vad diverse spray-uri in magazin le aplica pe ele si cateodata e vorba de autobronzante sau after shave si paoi mai spun ca esti nesimtita si de ce nu i-ai spus…dar mai devreme a spus ca nu are nevoie de tine…automat te cam bufneste rasul )
    In penultimul sa stiti ca pe mine cel putin la momentul respectiv nu ma interesa cati bani ai in portofel si nu cred ca daca iti permiti sa cheltui nistre bani intr-un magazin de cosmetice de lux esti cu ceva mai presus ca o vanzatoare de acolo. Tot om esti si trebuie sa te porti cu respect pentru ca acest lucru nu il cumperi cu nimic.
    Si in ultimul rand multe fete de acolo lucreaza doar in facultate, deci e primul loc de munca, cum a fost si in cazul meu si nu le poti acuza de nimic, traing-urile pe produse nu le invata pe vanzatoare si cei 7 ani de acasa.

  65. Draga Meli, atat postarea, cat si comentariile, sunt mai vechi. Daca te uiti la alte articole, vei vedea ca ulterior am remarcat schimbari in bine.

  66. Buna..Stiu ca postarea este mai veche, dar cautam pe google disperata niste detalii despre sephora.com si am ajuns aici. Imi doresc mult paleta naked2, asa ca am cautat-o..peste tot!! Initial am vrut sa o iau de pe olx, dar am mai avut nenorocul ca, in trecut, sa-mi cumpar, in naivitatea mea…O paleta cu muuuuulte culori MAC- (pe vremea aia habar nu aveam ca MAC nu face palete cu 50-100 culori) – la un pret exagerat, ca apoi sa vad ca nici macar nu coloreaza pe pleoape si am dat banii de pomana. Am vazut ca au si naked pe olx, dar imi miroase a țeapa. Asa ca am intrat pe sephora.com si vad ca scrie ‘free shipping’ la cumpararea de produse de 50+. Asta inseamna ca nu platesc nici un transport?? Este ciudat? Avand in vedere faptul ca pe sephora.fr citisem undeva ca transportul ar fi 30€ ( Ceea ce mie mi se pare mult).. Appo am vazut ca discutati voi despre minunatul cosmeticswholesale si m-am entuziasmat iar!!! Dar…Parca am mai citit si despre acest site pe undeva si imi amintesc ca unele fete ziceau ca sunt fake-uri. Dar vad ca tu esti f multumita…Deci..Da mai multe detalii, te rog frumos. Produsul este chiar minunatul cu care se fardeaza fetele de pe youtube? :))) chiar este originalul? Ce mod de transport ai selectat si in cat timp ti-a ajuns produsul? Ce taxe ai platit inagara de pretul total afisat pe site, ca produsul sa iti ajunga in fata usii? Astept raspunsul tau! Te pup!

  67. Draga Lav, produsul e chiar wow. Eu am Naked 2 si Naked 3 si ambele sunt super. Insa am cumparat Naked 2 din Paris acum doi ani (si inca folosesc paleta), iar Naked 3 in acest an, din Sephora New York. Singurul site de pe care as comanda din afara este Feelunique, am vazut multe bloggerite care sunt multumite de el – eu nu am apucat insa sa comand de la ei, caci ies cam de 3-4 ori pe an din tara si de regula in acele perioade imi cumpar diverse care nu se gasesc la noi. Voi reveni cu un review pentru ambele palete, caci merita. Eu am renuntat la orice alt fard de cand le am si asta cred ca spune multe.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s