Ghicitoare

Rimelul este un accesoriu nelipsit din poseta mea, alaturi de creionul dermatograf. Miranda spune ca nu imi sta bine machiata cu mult negru dar mie imi place la nebunie contrastul cu ochii mei albastri. Revenind la rimel, recunosc ca pana acum nici un brand nu a reusit sa ma fidelizeze. Am incercat multe produse, nu mi-a placut cu adevarat nici unul.

Acum, in poseta mea ocupa prea mult spatiu un rimel cu ambalaj 2/3 rosu, 1/3 alb. Promisiunea din add-uri este absolut SF: rimelul imi va alungi genele cu 80% – daca ar fi asa, genele mele ar depasi linia sprancenelor – prin tuburi de frumusete (!). Mai interesant este ca rimelul faimos se demachiaza cu apa. Tuburile de frumusete se dizolva instant la contactul cu apa.  Intr-o lume in care cautam produse care sa reziste 16 ore nealterate pe fete de portelan, eu am in geanta un rimel care la prima lacrima inopinata se intinde si se tot intinde…

Probabil ca va intrebati de ce am cumparat in the first place produsul? Fireste ca nu a fost mesajul publicitar cel care m-a convins. Am achizitionat minunea pentru ca sunt foarte deschisa la a incerca produse noi. Am mai mare incredere in propriile experiente decat in recomandari.

Si acum, spuneti-mi daca ati ghicit ce rimel am in geanta :p.

Negocierea la raft

Am constatat cu uimire ca au inceput sa fie acceptate si la noi in tara negocierile! Si nu ma refer aici la deja prafuitele carduri de fidelitate, ci la negocierile de la raft. Da, ati citit bine. Nu doar la targ se negociaza pretul, ci si in magazinele scupe si cunoscute. Totul e sa avem tupeu si sa cerem o reducere.

Acum, daca mergi la Bata si cumperi doua perechi de pantofei, te poti lipi de o reducere de 20%, reducere pe care o primesti numai daca soliciti asa ceva… La fel se intampla si in diverse parfumerii.

Negocierile de la noi se situeaza undeva intre stilul grecesc – nascut din placerea de a negocia – si cel frantuzesc, originat in multumirea clientului de a primi un pret personalizat.

Daca aceste tehnici clare de fidelizare a consumatorilor se vor extinde sau nu, ramane de vazut. Faptul ca preturile de la raft sunt supraevaluate, stiam deja de mult. Ne ramane acum nu doar sa ne bucuram de reducerile de sezon, ci sa ne programam singure reducerile…

Ghidul parfumurilor

Pentru mine simtul olfactiv este cel mai important. Atunci cand vad o imagine cu prajituri, daca este o poza bine realizata, aproape ca simt miros de ciocolata. De asemenea, parfumurile si aromele au capacitatea de a ma determina sa imi amintesc fel de fel de momente si persoane de care ele ma leaga. Exista multe parfumuri pe care nu le mai folosesc, desi imi plac foarte mult, pentru ca imi amintesc de vremuri trecute. Altfel spus, am o sensibilitate olfactiva si imi aleg parfumurile dupa zeci de criterii obiective si sute de criterii subiective.

 Cand descopar un parfum nou, analizez toate elementele sale pentru a determina exact aroma sau aroma sau aromele care ma determina sa imi placa acel parfum. De aici incepe goana dupa parfumuri care au acelasi element cheie si analiza combinarii aromelor.

Data fiind relatia mea cu aceste produse cu totul deosebite, am fost foarte incantata sa descopar intr-o librarie o carte care se numeste Ghidul parfumurilor. Grabita fiind si plictisita de tot felul de articole banale, am cumparat cartea fara a o mai deschide in prealabil.

Cand am ajuns intr-un final acasa, mi-am pregatit o baie fierbinte, cu spuma, saruri si toate cele. Vroiam sa ma relaxez in compania noii achizitii. Nu mica mi-a fost mirarea sa descopar ca respectiva carte era de fapt un material publicitar, in care stateau frumos insirate nume de parfumuri urmate de scurte descrieri. (!). Givenchy, Dior, Escada, Salvatore Ferragamo, Paco Rabanne etc etc, toate brandurile celebre erau cuprinse in paginile lucioase si colorate ale cartuliei. Si nu oricim, ci fara prea multe detalii despre tipologia parfumurilor, elementele lor, momentul in care ar trebui purtat un parfum, modul in care se face selectia. Horror. Cartea pe care am asteptat nerabdatore sa o citesc o zi intreaga era de fapt o brosura de prezentare.

Am aruncat cartea cat colo si am descoperit cu stupoare ca nu mai am decat revite romanesti in baie. Mi-a picat Tabu in mana si am inceput sa il rasfoiesc dezamagita.

Experiente de la shopping

Ieri m-am certat cu iubitul, deci prin extrapolare, azi am avut o zi de cacat. Pentru ca imi place sa cred ca sunt pregatita pentru orice, am un intreg arsenal pentru zilele in care ma simt astfel. Ochelari mari de soare, adidasi Camper for Kids (ca deh, port 35), blugi Esprit cu aspect de blugi de Europa, tricouri si bluzite cat mai largi cu putinta, mai mari cu 2-3 numere decat ar trebui sa port. Toate astea pentru ca nu exista saci casual wear pentru certurile in cuplu.

Inarmata cu toate aceste unelte, cu parul blond ascuns intr-o sepcuta, cu ipod-ul la capacitate maxima, am iesit sa ma intalnesc cu Miranda. Cum in ultimul moment m-a anuntat ca a intervenit ceva, am fost nevoita sa imi refulez frustrarile intr-un alt mod. Am vazut clar 2 optiuni in fata ochilor: ciocolataria Leonidas pentru papilele/soldurile mele sau vreun magazin de unde imi pot cumpara haine pe care sa le port odata si sa imi dau seama ca nu sunt pe gustul meu. Am ales a doua varianta, recunosc, nu pentru a avea grija de silueta mea, ci pentru ca am vazut un Dika in fata ochilor.

Bun. Am intrat, m-am invartit, am vazut o fusta pana la genunchi, conica, crem, material ok. O vanzatoare cu unghiile lungi si oja ramasa de la o manichiura facuta in urma cu vreo trei saptamani probabil, ma scruta de sus in jos. Am profitat de acel eye contact, fie el si cam agresiv, si am intrebat-o de un numar mai mic. M-a privit si mai urat. Era clar ca nu eram paranoica. Am repetat intrebarea. Mi-a raspuns pe un ton sarcastic nu cred ca va… ca e stilul tau. Am ramas siderata. As fi putut sa ii recit toata Critica Ratiunii Pure de nervi. Era clar ca doamna de la magazin nu credea ca imi permit o amarata de fusta, judecand dupa hainele mele depresive. Mi-am amintit cum am fost primita in Lille in magazinul Louis Vuitton imbracata in aceleasi haine. Sau in Delvaux la Bruxelles. Nimeni, dar nimeni, nu a tras astfel de concluzii despre mine din cauza hainelor pe care le port.

In momentul ala am vrut sa ii cumpar toate fustele pentru a ii arata ca pana si femeile imbracate in jeans au card de credit. M-am uitat mai bine la deux piece-ul ei de IDM si manichiura de acu o mie de ani si m-am calmat. I-am spus ca ii multumesc pentru sugestie si ca nici ei nu i se potriveste comisionul din vanzari. M-a privit derutata, de parca dupa hainele pe care le purtam, nu se astepta sa pot articula prea multe cuvinte.

Am plecat din Dika cu certitudinea ca nu ma voi mai intoarce. Nu imi vine sa cred cat de slab pregatiti sunt consilierii de la raft.

La Leonidas am primit toata consilierea de care aveam nevoie. Dar mi-au taiat pofta cei de la Dika si i-am oferit bomboanele cumparate vecinei de la 3.

Saloanele de beauty

Fiecare dintre noi frecventeaza, din x motive, anumite saloane de infrumusetare. De acolo avem siguranta ca vom iesi mai frumoase, mai atragatoare. Date fiind experientele mele, cred cu tarie ca asa si este.

Eu frecventez doua saloane. Unul din ele are clientela selecta, programarile se fac intotdeauna din timp, serviciile sunt complete iar profesionistii din salon sunt adevarate branduri. Celalalt salon are clienti putini, servicii bune dar consumatoare de timp, angajate alaturi de care e o placere sa iti bei cafeaua de dimineata. In primul salon vad tot felul de careere women care isi fac parul inainte de vreo sedinta importanta. In al doilea salon aflu tot felul de povesti de dragoste ratate. In primul am inteles care e pigmentul natural al parului meu si nuantele in care este recomandat sa il vopsesc. In al doilea am aflat tips-uri despre cum se intretin unghiile false de culoare rosie.  Astea sunt lucrurile pe care as vrea sa le citesc intr-o revista de beauty sau sa le vizualizez intr-o emisine dedicata frumusetii. Oare ma insel cand spun ca pana acum asa ceva nu exista?

Frumusetea castiga prea mult teren?

Turistii de azi viziteaza muzeele nu pentu a intelege idealul frumuseţii, ci doar pentru a “consuma arta”. Este si cazul multor femei care isi doresc sa arate bine doar datorita mediului in care traiesc, generic vorbind, sau in care lucreaza, in mod specific. Motivatia de a arata bine e data de societate, nu de o nevoie proprie. Rezultatul ne face sa ne simtim bine dar nu ne dorim sa fim frumoase decat stimulate de ceea ce ne inconjoara.

Nu spun ca ar fi ceva rau in modul asta de a percepe lucrurile. Poate e chiar firesc. Mi se pare trist insa ca apar discrepante intre oamenii interesati de felul in care arata, si ii mai ajuta eventual si natura, si persoanele cu un aspect mai putin appeling. Un studiu publicat in Journal of Economic Psychology afirma ca in SUA oamenii frumosi castiga cu aproximativ 12% mai mult decat oamenii urati. E corect sau nu ca frumusetea sa fie un asset care ne ridica sau ne coboara statutul la locul de munca, la fel ca pragmatismul, de ex.? Pe sub genele mele atent rimelate, lumea asta incepe sa semene din ce in ce mai mult cu un catwalk. In momentele de acest gen, ma bucur foarte mult ca am o sora ca Miranda, care sa imi aminteasca de programarea de la coafor.