Weleda
Mi-am cumparat pentru prima oara Weleda, mult laudatele creme bio. Nu prea stiam daca imi trebuie doar hidratare sau si o eventuala preventie a primelor riduri, asa ca mi-am luat doua: si pe cea cu iris, si pe cea cu trandafir. In total, am dat 24 euro.
Sunt foarte dezamagita de ambalajele comuniste (nu de eticheta, care arata bine, ci de tabla tuburilor) si de textura cremelor, care imi aminteste de cremele de maini bulgaresti de pe vremuri, de la targ. Cremele, amandoua, intra greu in fata si nu imi lasa nici macar tenul catifelat. In fine, desi nici rau nu am vazut sa faca, mi se pare, pe de alta parte, ca nu vad nimic care sa ma atraga pe termen scurt, nimic care sa ma faca sa zic wow… Acum, sa vedem macar termenul mediu. Daca nu voi constata nici un efect pozitiv, nu mai cumpar.
Nu vreau sa gresesc, dar este prea mult marketing si in bio, iar Weleda este o marca foarte marketing… si nu vad produsul (inca).
(P) Jucaus. Sau nu?
Tribal sau elegant? Indraznet sau abstract naiv? Multicolor sau serios? Tu decizi. Coliere inconfundabile de la Sobral.
Rasina polimerica, piele. Creator: Sobral, unul dintre cele mai mari nume pe plan mondial din domeniul designului de bijuterii.
Disponibil in Romania numai la Charlotte M., Calea Victoriei nr. 91-93, Bucuresti.
Magazin online: www.casetacubijuterii.ro. 
De ce ne chinuim barbatii?!
La shopping in Zara. Ca sa zic asa, momentul meu, in afara orelor de sihastrie intre moi si cartea de beletristica.
Faza 1: intru. Faza 2: tur rapid 360 de grade. Trecem la fazele 3, 4, 5. Adica, de trei ori probe, razgandiri, combinatii, returnari de rochii, plata, sacosa finala.
Si doi soti amarati care ma priveau cu jind si dorinta de libertate in timp ce rezemau un scaun in fata cabinei de proba. Probabil ca isi spuneau ca si nevestele lor ar fi putut incerca timp de 45 de minute rochii, fuste si bluze fara ei pe post de prelungiri ai decorului de la Zara… Bietii!
Cum dai 2-4 cm jos in termen scurt?
Cu dieta si Cellu M6 – in 2 saptamani. Costa cca. 550 lei ( 2 saptamani, 6 sedinte).
Cu dieta si impachetari la cald (termocuverta) – in 2 saptamani. Costa cca. 380 lei (2 saptamani, 6 sedinte).
Cu dieta si sport cu un antrenor bun, care iti schimba antrenamentele si te terorizeaza sa vii la sala de 4 ori in 7 zile – intr-o saptamana. Costa cca. 75 lei, adica un sfert din abonamentul lunar la sala.
Voi alegeti metoda!
P.S. Eu le-am incercat pe toate, dar prefer, in cele din urma, sportul.
Parfumuri toxice
Giorgio Armani Aqua di Gio este, se pare, un parfum foarte nociv. Un raport cu concluzii infricosatoare de la Environmental Defence, Canada.
Detalii aici: Fragrance Report
Aiurita
Am fost plecata din Bucuresti si am uitat, ca niciodata, trusa… asa ca am cumparat produse de la A la Z la destinatie si, cu aceasta ocazie, am testat cate ceva. Iata despre ce este vorba:
1. Gel de ochi Doliva. Putin peste 50 lei, dar inca nu m-a convins ca am cheltuit banii cu cap. Prospectul te convinge ca ai luat vreun zeu de un picior, dar mi s-a parut doar un gel incolor cam lichid… si nu mi-am simtit zona ochilor foarte hidratata. Cel putin nu ustura
.
2. Lapte demachiant cu nectar de gutui Elmiplant. A fost in jur de 10 lei. Ca orice lapte demachiant Elmiplant, nu ustura si curata temeinic. Nu mi-a placut deloc mirosul fals fresh, gen dulceata de gutui refacuta la eprubeta de chimist… Am citit cu mare atentie lista de ingrediente si nu am dat de gutuie sau nectarul ei… Un produs sintetic bazic, nimic mai mult. Insa ma deranjeaza, ca si la Garnier, ca pun in fata legume/fructe pe care nu stiu unde le folosesc (sa nu fie, ca la iaurturile “cu fructe”, mai degraba molecule identic naturale, si nu naturale…). Credeam mai mult in vechiul Elmiplant, din perioada cand nu fusese cumparat de greci, desi nu avea marketing.
3. Crema de fata Spirulin de la Hofigal. In jur de 8 lei, un mix de spirulina si alte alge. Arata infiorator de verde si miroase foarte medicamentos. Se intinde insa repede si tenul arata calm dupa aplicare. Azi am folosit din nou si efectul nu a mai fost la fel, mi s-a ingrasat tenul foarte repede. In principiu, stiam ca Hofigal ar avea produse bune, iar aceasta crema mi se paruse destul de corecta. Pe forumuri am gasit insa si multe pareri contra… In fine, la 8 lei, merita incercarea.
Data viitoare, oricum, imi voi cumpara produsele mele uzuale, daca le uit pe cele curente acasa. Insa si incercarile de acest tip, chiar daca golesc buzunarul, au o parte pozitiva: arata ca alegerile initiale erau corecte
.
Program de weekend la muzeu
Parca sunt tot mai multe posibilitati de petrecere a weekendului, in oras propunandu-ni-se numeroase evenimente. Un loc de frunte printre manifestarile care ma tenteaza in aceasta saptamana este ocupat de Noaptea muzeelor. Sambata, 15 mai, se vor intampla foarte multe lucruri simpatice la principalele muzee bucurestene: Muzeul National de Arta, Muzeul National de Istorie, Muzeul de Arta Contemporana etc. In plus, aceste muzee nu vor mai fi deschise numai pana pe la 6-7 ci pana noaptea tarziu
Problema este ca nu stiu la care dintre aceste muzee sa ma duc…
Detalii pe www.noapteamuzeelor.ro.
(P) Review Ivatherm
Am revenit cu review-ul la produsele Ivatherm, primite pentru incercare de la Iulia, dupa ce le-am testat constiincioasa si cu ajutoare, dupa cum veti vedea. Concluziile nu sunt stiintifice si nu se pot generaliza, dar sunt, sper, utile
.
1. Lotiunea micelara. Am folosit-o 4 zile la rand, pana cand am donat-o varului meu de 27 de ani, cu ten gras si puncte negre si care se descuameaza constant. O foloseste el de atunci, sa isi curete seara fata inainte de a aplica nu stiu ce unguent de la dermatolog care ii calmeaza iritatiile.
Parerea mea despre lotiune: merita banii. Usoara, simplu de folosit, eficienta chiar si pentru curatarea ochilor. Nu inteleg insa nici azi, nici la Ivatherm si nici la alte firme de dermatocosmetice, de ce ar fi mai eficienta lotiunea micelara decat laptele demachiant pentru ten sensibil. Idee: pliante explicative, articole cu detalii, nu doar o reclama cu o fata frumusica, dar care nu imi transmite nimic.
2. Crema anticelulitica cu Resveratrox. Intra foarte usor in piele, are un miros vag medicamentos, foarte discret, care pe mine m-a reconfortat (ceva gen este un doctor care ar avea grija de pielea mea
). Ce mi-a placut in reclama din stirile aparute in revistele pentru femei despre acest produs: este singura crema cu promisiune ferma legata de eficienta.
Aceeasi observatie ca la lotiunea micelara: poate ca Ivatherm ar trebui sa se diferentieze in plutonul dermatocosmeticelor explicand in mod evident (pe cutie, in reclama) ca acest Resveratrox este de nu stiu cate ori mai eficient decat cafeina – nu as fi stiut informatia daca nu as fi fost constiincioasa sa caut detalii pe www.ivatherm.ro, pentru acest review. In rest, nu pot garanta rezultate daca exista deja celulita, caci eu nu mai am… insa ma dau cu crema Ivatherm zilnic de o saptamana, sa previn, just in case.
3. Fondul de ten fluid pentru ten sensibil. Eu am testat numarul 2 timp de doua zile, apoi l-am dat prietenei mele C., care are 26 de ani si ten mixt.
Mie nu mi-a mers foarte bine, caci imi ingrasa destul de repede fata. Insa eu am ten gras cu multe puncte negre si produsele pentru ten sensibil nu mi se potrivesc foarte bine. Am remarcat insa aspectul foarte natural dupa aplicare si cat de frumoasa devine coloratia tenului, desi intr-un mod foarte discret.
Lui C., fondul de ten i s-a parut bun, cu siguranta mai bun decat Vichy Aera Teint Pure, folosit pana atunci.
A doua mostra de fond de ten, numarul 3, a plecat direct la prietena mea A., care are o carnatie de culoare mai inchisa si careia i se potrivea din prima. Ea are 29 de ani, ten sensibil spre uscat. Ce sa zic? Tenul ei arata senzational cu Ivatherm, iar A. a spus ca i se pare de nota 8.5: cu mult peste Bourgeois si putin sub fondul de ten La Roche Possay (cele doua fonduri de ten pe care le folosea pana la Ivatherm). Si la ea, dupa circa 3-4 ore, i s-a ingrasat tenul in zona fruntii, acesta i s-a parut minusul major al fondului de ten Ivatherm…
Concluzie: fond de ten dermatocosmetic clasic, recomandabil numai pentru ten sensibil/uscat. Coloratie frumoasa si naturala, dar fara efect matifiant. Peste Vichy, dar mai putin confortabil decat La Roche Possay.
Mie imi place Ivatherm, daca ar fi sa trag linie. Cred insa ca trebuie sa iasa din logica lui “putem si noi”, caci sunt deja gama de dermatocosmetice in acelasi raft cu “greii” domeniului si sa se diferentieze, de acum, de ei. Adica, sa ne dea continuu motive sa le cumparam lor produsele si nu lui Vichy, de exemplu… Multumesc Iuliei pentru produse
.
Par…
Daca nu e coafura, cam nimic nu este. Adica degeaba ai machiaj, rochie, pantofi, daca parul nu sta in nici un fel.
De aceea nu pot pricepe de ce fetele din consultanta nu sunt coafate minim cand vin la clienti in audit. Scuza cotidiana este lipsa timpului. Numai ca a merge la coafor pentru un spalat si un retus costa maxim 50 lei si dureaza cel mult o ora, cam cat se pierde la cafele si tigari… Si pe luna duce la cheltuieli de cca. 250-400 lei, acceptabil la salarii de la 600 euro in sus. Pacat, caci rochia de la Dika nu se pune bine in evidenta (si nici silueta!) cu o coada de cal foarte neglijenta si un fir de par neingrijit…
. Chiar daca a avea o coada de cal poate fi, de multe ori, simbol al elegantei si firescului (numai ca putine suntem cele care stim sa facem cozi atat de frumoase si de “firesti”)…
Putin off topic: am avut constant probleme cu matreata, iar sampoanele de profil (H&S, Klorane, L’Oreal) imi uscau parul teribil. Sunt deja doi ani de cand am scapat de aceasta grija - adica de cand ma spal numai cu Wella Professionals. Poate va este util de stiut, mie mi se par produse foarte bune.
Inca un pont. Daca totusi nu aveti cum sa spalati parul, o solutie de o zi cu adevarat eficienta este samponul solid de la Klorane, va scoate in mod real din impas. Mi se pare insa prea scump si as vota, daca este de ales, pentru un mers rapid la cel mai apropiat coafor
. Aveti pareri mai detaliate si aici.
Senzational
Acesta este cuvantul corect pentru o paleta de machiaj exceptionala pe care tocmai ce am cumparat-o din duty free: Travel Kit Cannage Dior – Eyes, 8 culori, 46 euro.
O tinuta, niste culori si o rezistenta cu adevarat remarcabile…
Nu stiu daca se gaseste si in parfumerii, cred ca doar in aeroport. Si cand ma gandesc ca pe fard similar mono, de la Stila, maro, am dat in Sephora Mall Vitan parca 60 sau 70 lei – iar aici cu costul a doua farduri mono am opt…


19 comentarii