Look-ul la 30 de ani

Cand eram studenta, din motive financiare si de lipsa de maturitate, alegeam numai haine negre. Machiajul era, fireste, tot negru si cam atat… iar geanta neagra, ca sa mearga la orice. A fi elegant era sinonim obligatoriu cu tocurile, lantul de aur si camasa alba scrobita.
La 30 de ani, lucrurile se schimba. Pe de o parte, apreciez silueta de la 20, pe care nu o voi mai avea niciodata. Insa stiu deja ca daca muncesc suficient la sala, daca tin regim, voi ajunge in maxim un an la formele dorite cu intelepciune, fara teluri filiforme idealiste.

La 30 de ani, imi permit sa cumpar altceva, sa combin, sa fiu pretentioasa. In acelasi timp, spun tot mai mult da culorii, formelor indraznete, glamour-ului. Indiferent ca nu sunt asa cum arata un model… Si inca pastrez si apreciez mereu la moda little black dress, dar am invatat ca un taior se poate purta office si cu balerini.
Cred ca la 30 de ani este cazul sa fim tot mai atente la noi, ca o forma de respect fata de tot ce am construit pana acum si fata de cei din jurul nostru. Abia la 30 de ani descoperim cu adevarat cine suntem. Uneori ne place ce vedem in oglinda, alteori mai putin. Asa ca “aranjatul” devine parte necesara nu pentru a masca primele riduri, ci o forma asumata de a te construi pe tine… cel putin in opinia mea. Look-ul nu este o chestiune de superficialitate, nici o industrie de vanitati, ci o necesitate urbana de zi cu zi.

Mamica doritoare de a redeveni sexy, caut silueta pierduta

Uf. Iar m-a “urecheat” Miranda ca am sters-o din blog. Insa ma simt tot mai straina de partea de beauty, de cand am maxim o ora de shopping la o luna (!) ca sa imi iau dressuri, vreo rochie mai larga si niste balerini josi, josi, ca pentru plimbarea zilnica cu maslinuta mea in parc.

Sa iti regasesti forma dupa ce nasti, nu este deloc usor. Credeti-ma, inca alaptez, inca imi “admir” pielea lasata dupa cezariana. Insa nu este deloc prioritar, va jur. Numai ca daca este sa fiu sincera, ma doare mai mult acum “beauty” pentru bebe (pe www.randali.ro am gasit produse ecologice pentru bebelusi, le voi testa curand), decat pentru mine insami.

Odata cu sarcina, s-au instalat confortabil pe scheletul meu cateva kilograme suplimentare serioase, alaturi de celulita si vergeturi. Cum inca alaptez, nu pot inca sa trec la regim. Asa ca, in lipsa dietei, nu ma trage inima cine stie ce nici catre sport… si corpul meu sufera de lipsa de tonicitate si fermitate.

Este oare un sacrificiu? Nu cred. Este normal. Numai ca in ziare o vedem pe Andreea Marin care a avut la sase luni de la nastere, o silueta perfecta. Oare mai alapta? Ma indoiesc. Si daca e adevarat ca laptele matern ajuta la intarirea sistemului imunitar al copilului? Daca e asa, nu e oare pacat sa ma duc acum la nutritionist, sacrificand inca cateva luni de ajutor biologic dat maslinutei? Sunt insa constienta ca nu imi va fi usor sa revin la vechea forma… dupa cum sunt la fel de constienta ca desi voi purta, poate, aceleasi masuri ca inainte de sarcina, nu voi mai avea aceleasi forme. Corpul mi s-a schimbat, ca si prioritatile.

De fapt, sunt mai matura. Si desi sunt mai ocupata, mai casnica, mai nedormita, sunt, cum zice Miranda, mai zen. Si cumpar cu mult mai mult cap haine, creme si accesorii. Si, dupa cum spune tot Miranda, mi-a crescut si self esteem-ul, mi s-au dezvoltat pozitiv si gusturile vestimentare. O fi de la revistele pe care le rasfoiesc cand maslinuta doarme

Tot despre magazine, cu toate simturile

Sa fiu clara. Nu ma dau in vant dupa produsele L’Occitane. Inca nu imi pot scoate din cap ca sunt produse, inainte de toate, de parfumare a casei… deci oarecum la nivel de Glad Spray. Iubesc insa magazinele L’Occitane…

Si cum sa nu le iubesc, daca acolo ma cufund brusc in reverie, ma fac sa ma simt ca intr-o zi de hoinarit prin sudul Frantei, ca in filmele siropoase de la Hollywood?… Este ceea ce se numeste atentie catre senzorial, adica imagine, sunet, aroma, experienta.

Nu manechine lipsite de expresie, nu rafturi lucioase din sticla inchise sub cheie, nu spoturi ca sa fie, nu bazar care si-a pierdut farmecul din 1001 nopti.

Daca imi lipseste ceva in shoppingul din Romania, dincolo de diversitatea produselor speciale, la preturi rezonabile, este atmosfera de cumparare. Pentru ca, si daca exista magazine L’Occitane, pentru mine nu conteaza foarte tare. Insa tare as vrea sa vad aceasta atmosfera si in alte locatii, mai ales de branduri romanesti. Nu ar fi remarcabil?

Poate (de fapt, sigur) eu sunt subiectiva… si poate prea pretentioasa. Voi ce parere aveti despre magazinele de la noi?

Moda, gust si oferta

Modul in care cineva se imbraca este consecinta a negocierii intre ceea ce “se poarta”, ceea ce ne place si ceea ce putem gasi in magazine. Fiecare persoana are o ierarhizare diferita a acestor criterii, de care tine seama si atunci cand isi alege ce sa isi cumpere de imbracaminte (sau incaltaminte, ca accesorii etc.), si atunci cand “evalueaza” pe altcineva din punct de vedere al modului in care este imbracat (respectiv incaltat etc.)

De ceva vreme ma tot gandeasc care sunt relatiile dintre cele 3 elemente. De exemplu, in magazine se aduc lucruri care sunt la moda, sau care se constata ca plac oamenilor? Moda este rezultat al gusturilor indivizilor? O anumita persoana apreciaza ceva (ii place) pentru ca vede ca este la moda? Nu am ajuns la nici un raspuns in privinta acestor intrebari, si nici nu cred ca se poate ajunge fara un studiu sociologic.

Un alt fapt care ma intriga este ca nu imi pun aceste intrebari cand ma duc la cumparaturi. Se pare ca eu am un GPS (ca tot este la moda ) intern care imi spune cu destula siguranta ce sa imi cumpar. Ca o divagatie – eu imi cumpar in principal ceea ce imi place, dar desigur ca si celelalte doua aspecte ma influenteaza… Intrebarile de mai sus imi sunt ocazionate de fiecare data cand merg in provincie sau in strainatate. Am constatat ca in orasele in care lumea (in speta femeile) se imbraca urat si magazinele sunt pline de lucruri groaznice. Si reciproca mi se pare adevarata.

De exemplu, recent m-am intors de la Galati. Acolo lumea se imbraca frumos, am vazut chiar si doamne in varsta imbracate ingrijit, asortat si adecvat dupa gusturile mele, cu haine chiar noi, tinand cont ca preturile erau destul de mari si localitatea nu este foarte prospera in prezent. In schimb la Humor, de exemplu, am fost ingrozita si de ce am vazut pe strada si de ce este in magazine.

Fara riduri printre deceptii

Parca as fi Bridget Jones. Vesnic am probleme de amor, de greutate si sunt destul de dezordonata. Diferenta intre mine si Bridget este ca eu am o cariera… si ca sunt reala. In rest, duc o viata cat se poate de dezamagitoare conform regulilor de baza ale societatii, indiferent de sistemul de referinte pe care l-as lua ca model. Nu sunt familista in sensul clasic al cuvantului, dar nici nu ma mandresc cu viata mea de celibatara. Incerc sa iau lucrurile asa cum sunt, atat cat pot, cand pot.

Sincera sa fiu, o invidiez pe Mihaela Radulescu. Arata fabulos, are o cariera incredibila, un copil reusit si se bucura de fiecare moment din viata, fara a se lega la cap cu un barbat sau altul. Stiu ca eu nu sunt Mihaela si ca asemenea comparatii sunt putin absurde. Insa de fiecare data cand iubesc, uit ca sunt frumoasa. Uit de ce si dumnealui ma place. Ma daruiesc dragostei cu totul, uitand ca iubirea si increderea in mine, sclipirea din priviri din acele momente ma fac atat de frumoasa.

Intre doua deceptii, caci se pare ca am un talent rar in a-mi alege companionii in mod gresit, ma apuca frica de riduri. Asa ca merg la magazine si saloane si cumpar cate 4-5 creme de noapte, de ochi, de oxigenare, de revitalizare, de tonifiere. Imi pun seara masti, dimineata ma dau cu ulei esential, fara macar sa rad singura de absurdul situatiei. Cand criza trece, revin la ritualuri de ingrijire mai lumesti, clasice, cu o crema de zi, una de noapte si una de ochi.

Incerc sa nu cad in paranoia produselor cosmetice si chiar nu imi este frica de imbatranire. Insa este adevarat ca nu atunci cand sunt fericita bat magazinele in cautare de noi produse, ci cand am probleme de vreun fel sau altul. Asta este terapia mea. Costisitoare, dar orice terapie are un pret, nu-i asa?

Inca nu am incercat botox. As fi facut-o fara regrete, dar am numai riduri de expresie, nu de varsta – si toate cosmeticienile de pana acum au fost impotriva sa ma injecteze. Asa ca de prin aceasta arie, nu pot povesti decat din auzite.

Ma enerveaza publicitatea care incearca sa ne invete adevarurile esentiale, cum este cea de la Nivea, “Frumusetea este incredere”.  Trebuie insa sa recunosc ca sloganul asta este al naibii de bun. Si de real.

Despre frumusete si relatii

Azi nu voi scrie despre frumusete si subiecte conexe. Astazi va invit sa ne gandim putin la relatii, la relatia dintre doi oameni, barbat si, respectiv, femeie.

Parerea mea este ca un cuplu perfect nu este acela in care partenerii sunt impreuna 24 ore din 24, au numai prieteni comuni, impart bunele si relele, ea face cafeaua si el pune aspiratorul. O pereche durabila este aceea in care ambii parteneri au capacitatea de a ii mentine interesul celuilalt. Ramane la latitudinea fiecaruia cum decide sa faca asta. Imi plac cuplurile pasionale, care se cearta tot timpul sau in care partenerii au impresia total gresita ca nu pot trai unul fara celalalt. Imi place sa vad femei care, dupa 5 ani petrecuti alaturi de un barbat, se aranjaza atunci cand iese in oras cu acesta la fel cum faceau in prima zi. Imi place sa vad barbati care le aduc saptamanal flori partenerelor la mai bine de 10 ani de casnicie. 

Le apreciez si pe acele femei care nu isi lasa partenerii sa constientizeze efortul pe care ele il fac pentru a arata bine in fiecare zi. Imi amintesc ca in urma cu cativa ani Mihaela Radulescu afirma ca sotul ei nu a vazut-o niciodata cu o masca de fata aplicata. In ce masura transparenta mai este azi o conditie sine qua non intr-o relatie? Femeia moderna ii destainuie toate secretele partenerului sau? Nu caut un raspuns general pentru ca stiu ca nu exista. E interesant de sesizat cat putem fi de cochete in cadrul unei relatii pe termen lung sau chiar in cazul unei casnicii.

Eticheta antifurt

Orice produs cosmetic din orice magazin care se respecta are o eticheta antifurt. Pana nu demult, consideram aceste masuri de siguranta aproape inutile. Acum nu le mai consider astfel pentru ca am cunoscut cateva domnisoare pentru care furtul din magazine este o pasiune. Discutand cu ele am aflat cum se indeparteaza o eticheta antifurt, cum se fura un ruj si cum se fura o bijuterie, cum se fura un sutien si cum se fura un palton. Recunosc ca fetele m-au impresionat prin ideile ingenioase si prin dibacia cu care le puneau in practica.

Pentru ca nu am simtit niciodata nevoia de a imprumuta cate ceva de pe rafturile magazinelor, fetele despre care vorbesc m-au indepartat din grupul lor. Ne mai vedem din cand in cand la o cafea si de fiecare data ma uimesc prin aspectul ingrijit si hainele foarte moderne.

In ciuda etichetelor antifurt prezente pe toatea produsele, cleptomania este o boala care nu pare a fi intimidata de criza economica. Ce ar trebui sa faca producatorii care se simt in pericol? Sa caute o alta metoda de a securiza produsele? Ce ar trebui sa faca un parinte de adolescenta care a cazut in patima cleptomaniei? Sa ii interzica din timp sa frecventeze centrele comerciale? Pentru ca nu gasesc raspunsiri concrete pentru aceste intrebari, simt nevoia de a afirma ca intr-o societate mai putin consumatorista lucrurile ar sta altfel.

10 minute, doar atat

Nu este vorba despre un nou hit al Madonnei cu Timbarlake (asa se scrie?). Este exact cat poti aloca partii de beauty zilnic cand esti proaspata mamica. Nu ca m-as plange, nu ca as fi amarata. Numai ca imi amintesc ca inainte de sarcina, dusul, cremuirea, masarea, pensarea, machiatul, parfumatul si imbracatul imi luau minim o jumatate de ora.

Cum ajungi sa fii atat de eficienta dupa ce devii mama? Cum de ramai femeie si te simti cu adevarat femeie desi stii ca nu te mai smaguiesti cu acelasi sarg (dar imi place sa cred ca am totusi aceeasi eficienta)?

Cred ca secretul vine din organizare. Bebe nu sta dupa filme, sedinte sau carti – cand ii e foame, plange; cand simte ca pleci de langa el, este amarat; cand vine tati, il recunoaste, el stie cum… bebe a mea (ca e o fetita, parca v-am mai spus) m-a ordonat. Intre parfumuri si kohluri, aleg, firesc, crema Mustella pentru copii. Inainte de orice, citesc Jacques Salome ca sa imi inteleg mai bine puiul. Si da, onest, copilul meu e pe primul plan, nu femeia din mine. Insa femeia din mine ramane vigilenta caci stiu ca pentru sot, tot femeie trebuie sa fiu, chiar daca sunt mama. Totusi, cel mai important aspect care ma face sa fiu atenta la look-ul meu, dincolo de dorintele mele, este pentru ca imi aduc aminte cat de mult imi placea, cand eram copil, sa o vad pe mama fardata si coafata.

Respectul de sine se castiga de multe ori foarte greu. Se poate pierde foarte usor. Beauty inseamna inainte de orice sa fii frumos inauntru, cu o personalitate clar definita si curata. Asa maslinuta mea sper sa ma perceapa corect peste ani si sa ii fiu un bun model. Iar intr-o zi, o voi invata eu insami sa se fardeze si o voi insoti la croitor pentru primele rochii designer pentru chefuri. Exact cum a facut si mama cu mine… si poate ca ma voi aranja din nou cate 30 de minute, odata cu ea

The gap between generations

In weekend-ul acesta am parasit capitala cosmopolita pentru a ma intoarce acasa, in provincie. Am constatat cu incantare ca Sibiul a ramas neschimbat si sper sa ramana asa in continuare. In plus, am fost la cumparaturi cu mama . Eu am fost consiliera ei in materie de beauty iar ea a jucat rolul sfatuitorului in domeniul culinar. Pe scurt, ea avea nevoie de cosmetice iar eu de ustensile de bucatarie. Specific vorbind, eu nu am decat o singura oala si o singura tigaie in tot apartamentul iar ea poseda cu mandrie un rimel si un ruj.
La intrarea in magazin, mama mea a intrat in stare de soc atunci cand i-am aratat un creion dermatograf de la Clinique, pe care i l-am recomandat cu toata caldura. Nu i-a venit sa creada ca ii propun o investitie de peste 100 lei pentru un item atat de nesemnificativ. Atunci cand i-am povestit si despre un glos acceptabil de la L’Oreal, al carui pret mergea dincolo de 50 lei, socul a fost si mai mare. La finalul orei de consiliere, suma pe care o sfatuiam sa o aloce pentru un look decent era cu mult mai mare decat salariul mediu pe economie. Problema nu ar fi fost aceea ca nu si-ar fi permis alocarea acestui buget, ci faptul ca nu i se pare ca ar fi o investitie buna.

Mai departe, intrand intr-un hipermarket cu o oferta vasta de oale si ulcele, am avut si eu acelasi soc atunci cand mama mi-a facut un necesar de ustensile in valoare de peste 500 lei. Mi-a fost imposibil sa inteleg de ce o oala de inox costa 250 lei numai pentru ca are manere dintr-un cauciuc incredibil de rezistent si un capac din nu stiu ce sticla cu efecte deosebite.
La sfarsitul sedintei de shopping mi-am dat seama ca intre mama mea si mine exista o diferenta de prioritizare. Aceasta nu este determinata de statutul social, ci de varsta sau mod de viata. Daca eu am un respect deosebit pentru felul in care arat, mama are un respect desavarsit pentru ceea ce consuma ea si familia ei. Abia acum inteleg de ce in liceu aveam mereu teme care tratau subiectul The gap between generations. Nu pentru a incerca sa il depasim, ci pentru a intelege. Ma intreb cum mi se vor schimba prioritatile in urmatorii ani si daca nu cumva aceasta schimbare nu e doar normala, ci chiar dezirabila…

Hand made sau fostul Fond Plastic reinviat

Sunt in perioada lui no gold, dupa cum spune si la tendinte. Cand merg in delegatii sau plimbari dincolo de Budapesta, vizitez cu sarg magazinele de creator, mai accesibile decat concept store-urile bucurestene sau, daca sunt blocata mai mult timp loco, comand prin internet… tot de afara.

Sa fiu sincera, admir eforturile depuse de micii designeri romani care propun bijuterii hand made – majoritatea se regasesc pe Breslo sau la targurile de gen Green Hours. Este munca, este imaginatie… pentru niste preturi atat de mici incat cu siguranta nu acopera numarul de ore depuse. Totusi, ceea ce ei propun, nu depaseste, in 90% din cazuri, varianta “sa cumpar… why not?”. Altfel spus, nu ma fac sa visez, chiar daca stiu ca produsele lor nu sunt facute de vreo masina fara suflet.

De ce? Din cateva motive simple.

In primul rand, materiile prime de calitate indoielnica. In Romania nu exista acces la rafinamente din argint, inox, rhodium, care sa fie prelucrate si, oricum, acesti mici creatori fac accesoriile in timpul lor liber, ca pe un hobby, nu ca pe o meserie si nu au bani sa investeasca in masini de taiere, in cuptoare de topit etc. Drept urmare, chiar nu ma dau in vant dupa coliere si cercei ale caror inchizatori sau tortite se vor innegri in cateva luni. Tot la capitolul materii prime, intra pietrele semi-pretioase de calitatea a saptea (se gasesc foarte usor si in Europa, daca aveti cumva dubii), si margelutele tip cantareata de muzica populara.

In al doilea rand, am gasit foarte putine asemenea produse care sa ma seduca din punct de vedere al designului. Cred ca pot cita pe degete cele cateva produse pe care le-as fi cumparat si purtat… daca ar fi fost, oricum, depasite inconvenintele legate de materiile prime.

Totusi, prefer sa ofer cadouri micute de acest tip, de la oameni care depun suflet in ceea ce fac ei, cu mana lor, decat sa cumpar chinezarii de la magazine mai cu staif din centru, dar care se gasesc si la en-gros in Colentina. Si as mai propune ca la Facultatea de Arte sa fie infiintata o sectie de bijuterii fantezie de creator, unde studentii sa invete nu doar sa deseneze, ci sa si produca, tehnici efective. Abia cand o asemenea generatie va iesi de pe bancile scolii, vom avea si noi, fashionistele, o alegere reala daca nu vrem Cellini sau B&B.